Muzeele din județul Hunedoara au fost vizitate, în anul 2019, de peste 600.000 de persoane. Un document guvernamental arată că județul HUnedoara ocupă locul nouă în ceea ce privește numărul de vizitatori din muzee. 644.454 de vizitatori au trecut în anul de referință 2019, pragul muzeelor din județ.

Pe primul loc se află județul Brașov, acolo unde muzeele au fost vizitate de 2.629.860 de persoane, urmat de municipiul București. Muzeele din capitală au fost vizitate de 2.288.251 persoane. Locul al treilea este ocupat de județul Sibiu. Muzeele din Sibiu au fost vizitate, în anul 2019, de 1.673.206 persoane.
Pe ultimul loc al clasamentului se situează județul Teleorman. Doar 5852 de vizitatori au avut muzeele din Teleorman.
Județul Hunedoara este recunoscut pentru numeroasele cetăți dacice, fortăreţe şi castele medievale, toate cu o istorie fascinantă. La nivel de turism, mai există o “armă secretă”, și anume muzeele.
Numai la Petroșani sunt patru muzee, și anume Muzeul Mineritului, Muzeul Muntelui, Muzeul Instalatorului Român și Muzeul Momârlanului.
Monika BACIU