„Doneazã sânge, salveazã o viatã!”. Acesta este motto-ul sub care administratia localã împreunã cu cadrele medicale de la Spitalul Municipal din Lupeni si Centrul de Transfuzii Sanguine Devasi-au dat mâna într-o frumoasã colaborare pentru a salva vieti.
Este cunoscut faptul cã toate centrele de transfuzii din tarã se confruntã cu o lipsã acutã de sânge. Pentru a veni în sprijinul bolnavilor care au nevoie de transfuzii, începând de joi, 28 septembrie, la Spitalul Municipal din Lupeni se va deschide un punct pentru recoltarea sângelui,acesta  este situat în incinta spitalului vechi, la parter, lângã laboratorul de analize medicale al spitalului.
“Începând cu data de 28.09.2017, la Spitalul Municipal din Lupeni va functiona un punct de recoltare a sângelui, în fiecare joi de la orele 9,00. Recoltãrile vor fi efectuate de personal specializat de la Centrul de Transfuzii Deva.  Îi asteptãm aici pe toti cei care vor sã doneze sânge si sã fie astfel alãturi de cei aflati în suferintã.Cu totii putem face acest gest mãret de a salva o viatã si sã redãm  astfel fericirea unei familii. Donând sânge oricare dintre noi poate devenii eroul cuiva, printre beneficiarii sângelui donat pot fi oricând unul din prietenii sau rudele noastre”, spune Lucian Resmeritã, primarul municipiului Lupeni.
Recoltãrile vor fi efectuate de cãtre personalul specializat din cadrul Centrului de Transfuzii Sanguine Deva, în fiecare joi, începând cu orele 9,00 acolo unde sunt asteptati toti cei care doresc sã facã un gest umanitar fatã de cei aflati în suferintã.
Monika BACIU