B ărbatul s-a înfuriat pentru că adolescentul avea mai multe absențe la școală, așa că l-a bătut până l-a băgat în spital.

”Inculpatul, aflându-se în locuinţa din Petroşani, l-a agresat fizic pe fiul său în vârstă de 14 ani, agresiune în urma căreia i-au fost necesare pentru vindecare un număr de 4 de zile de îngrijiri medi­cale. (…)Pe fondul stării de nervozitate generate de absențele de la școală ale persoanei vătămate minore și de limbajul verbal necorespunzător folosit de acesta la adresa tatălui său, inculpatul l-a lovit cu pumnii în zona capului și a abdomenului (…) conflictul fiind stopat și cu ajutorul bunicii paterne. Apoi, numitul (n.r. minorul) a încercat să iasă din cameră, moment în care tatăl său l-a prins de gât și l-a tras înapoi în cameră, împingându-l în mobilă, intervenind din nou bunica paternă. Instanța reține că martora (n.r. mama minorului) declară că fiul acesteia avea un comportament rebel, având note foarte mici la școală, că fuma, însă cu toate acestea, inculpatul nu avea dreptul să-l lovească”, se arată în dosar. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani l-au trimis în judecată pe tatăl abuzator pentru infracțiunea de violență în familie. În fața anchetatorilor bărbatul din Petroșani, de 43 de ani, a spus că regretă faptele întâmplate și a recunoscut că și-a lovit copilul. Instanța a apreciat că modul în care a înțeles să își exercite autoritatea părintească faţă de copil nu poate fi justificat, acesta neavând dreptul de a-l corija pe minor prin metode care implică violența în familie. ”Având în vedere că în prezent violența domestică a devenit un fenomen din ce în ce mai des întâlnit, aspect îngrijorător, dat fiind faptul că afectează în mod substanțial familia, pedeapsa trebuie să fie de natură nu doar a-l împiedica pe inculpat să săvârșească din nou fapte de aceste gen, dar trebuie să producă și un efect descurajant față de alte persoane care sunt tentate să se manifeste violent în cadrul familiei, cu atât mai mult cu cât victimele sunt mult mai vulnerabile decât cele care nu se află în raporturi de rudenie cu agresorii”, a motivat judecătorul de caz în soluția de condamnare. Individul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie la o amendă penală de 4.500 lei.