O ficialii din Ministerul Sănătății încă nu pot să răspundă la întrebarea ce sume vor fi alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență spitalelor din țară pentru că momentan se fac centralizările privind propunerile de investiții. ”Ministerul Sănătății nu dispune de o listă de proiecte aferentă primului draft al Planului Național de Redresare și Reziliență deoarece, în prezent, se centralizează propunerile de investiții în spitale noi și în reabilitări/extinderi ale clădirilor existente. De asemenea, precizăm că prioritizarea spitalelor pentru finanțare se va face în funcție de modul în care investițiile propuse răspund principalelor provocări cu care se confruntă sistemul de sănătate din România, dar și în funcție de gradul de maturitate al proiectului aferent investiției, fiind absolut necesară finalizarea tuturor investițiilor și implementarea tuturor reformelor prevăzute în PNRR până în august 2026”, arată Ministerul Sănătății, care astfel îi răspunde Vetuței Stănescu la întrebarea privind proiectul de investiție spital municipal Deva se află pe lista proiectelor incluse la finanțare din PNRR, în urma discuțiilor purtate în grupurile de lucru cu reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Un exemplu clar de spital care are nevoie de fonduri este la Petroșani. Este un proiect în valoare totală de 132 milioane de lei, din care, până acum, spitalul din Petroșani a primit aproximativ 50 de milioane de lei. Proiectul este finanțat de Ministerul Sănătății, cu o cofinanțare de la bugetul local al municipiului Petroșani. Pe partea de aparatură cota de cofinanțare locală este de 5%, iar pe partea de infrastructură a clădirii este de 10%. Pe lângă reabilitările care vizează vechile corpuri, proiectul prevede inclusiv construcția unei clădiri – anexă, a unui corp nou, asta pentru ca unitatea medicală să rămână cu același număr de paturi fără să mai fie nevoie de supra-aglomerarea actualelor saloane. Noul corp va avea tot cinci etaje, iar legătura cu spitalul va fi făcută prin intermediul unei pasarele.

Monika BACIU