Nemultumiti de faptul cã huila extrasã de ei nu poate fi vândutã, minerii de la exploatãrile neviabile din Valea Jiului portesteazã, marti, în fata sediului Societãtii Nationale a Huilei, care este si viitorul sediu al Complexului Energetic Hunedoara.

Minerii se tem cã îsi vor pierde locurile de muncã  si asta înainte de 2018, când ar trebui închise capacitãtile de productie. Actiunea de protest este organizatã de Sindicatul “Huila” si sunt asteptati sã participe circa 2000 de angajati de la minele Petrila, Paroseni si Uricani, înglobate în Societatea Nationalã de Închideri de Mine Valea Jiului SA.

Decizia privind organizarea mitingului de protest a fost luatã de Biroul Executiv al Sindicatului “Huila”, iar reprezentantii Primãriei Petrosani au avizat cererea. Mitingul va avea loc între orele 13:30 – 15:30, pe strada Timisoarei, în fata sediului SNH. La manifestare vor participa si reprezentanti ai Sindicatului “muntele”, de la cele 4 mine viabile, pentru cã si aici problemele sunt mari, dar si pensionarii minieri din Valea Jiului, dar fiind faptul cã din 2014 nu vor mai beneficia de asa-numitele gratuitãti.

Nu au ajuns la o întelegere

Desi au avut mai multe runde de discutii,  conducerea SNIMVJ nu a ajuns la un numitor comun cu oficialii CEH, care nu vor sã mai ia productia extrasã de la minele neviabile, pe motiv cã silozurile lor sunt pline. O posibilitate ar exista, din perspectiva celor de la CEH, respectiv trecerea cãrbunelui energetic prin preparatie, însã acest lucru implicã alte cheltuieli suplimentare, iar gradul de recuperare este de doar 40%, ceea ce conduce la acumularea de pierderi. De asemenea, neîntelegeri sunt si asupra pretului de vânzare a huilei. Conducerea Complexului oferã nici 50 de lei/ Gcal, asta desi s-a convenit cu Uniunea Europeanã ca pretul sã nu scadã sub 65 de lei/GCal decât dacã ar creste subventia datã pentru închiderea celor trei mine, lucru care nu s-a întâmplat.

Carmen Cosman