La nivelul ministerului Energiei, ca mostenire de la vechiul Guvern, este un program avizat de Comisia Europeanã, prin care mina Lupeni si Lonea sã fie trecute pe program de închidere si se lucreazã la un ajutor pentru cele douã termocentrale, care sã includã Mina Livezeni si Vulcan.

Ministrul Energiei, Toma Petcu, însã, le-a promis sindicalistilor de la Petrosani cã va lua decizia, abia dupã ce se decide insolventa CEH.

„Dupã ce se va stabili, dacã vom intra sau nu în insolventã, va da un rãspuns în ceea ce priveste directia spre care va îndrepta CEH, dar a fãcut o precizare importantã. Având în vedere problemele apãrute în aceste zile, analiza va fi una extrem de complexã, pentru cã CEH, dar si CEO au mentinut siguranta sistemului energetic”, a spus Darius Câmpean, presedintele Sindicatului Muntele din CEH, care s-a întâlnit la Bucuresti, sãptãmâna trecutã, cu ministrul Energiei. Insolventa se va decide, abia dupã ce va fi judecat apelul Sindicatului Noroc Bun, care s-a opus insolventei si care va fi judecat în 19 ianuarie. Abia apoi se va da termen în dosarul insolventei.

Stocurile de cãrbune trebuie, însã, sã creascã, iar minerii lucreazã suplimentar. Pentru asta, ministrul Energiei, Toma Petcu, a dat asigurãri cã va gãsi bani. Asta, dupã ce a aflat de la sindicalisti de problemele financiare. Lipsurile din subteran, lipsa banilor pentru plata gazului  metan la termocentrale, ori facturile neplãtite cãtre furnizori au ajuns si la urechile noului ministru, care a promis spijin si bani, pentru cã acum e nevoie de huilã pe piata energeticã. „A spus cã va face tot ce îi stã în putintã, sã putem trece perioada asta si sã asigure niste fluxuri financiare, prin care sã poatã fi plãtite aceste servicii”, a spus Darius Câmpean, presedintele Sindicatului Muntele din cadrul CEH.

Diana Mitrache