M ai multe clădiri vor rămâne și la mina Lupeni nedemolate, după închiderea activității miniere. Edilii spun că sunt conștienți că mineritul nu mai supraviețuiește mult, dar fac planuri încă de pe acum, ca să nu demoleze toate clădirile.

Mai mult, se gândesc ca prin ITI Vale Jiului să construiască acolo zone de vizitare destinate turiștilor, care oricum vin în număr mare la Straja.
La Aninoasa mina muzeu a eșuat, la Petrila s-a născut greu și încă se lucrează
pentru ca exploatarea minieră să devină una culturală, așa că la Lupeni edilii zic că se gândesc la viitor, chiar dacă mina mai are ani buni de funcționare. Sunt planuri, idei, dar cert este că strategia prevede ca unele construcții, mai importante, să rămână nedemolate.
„Momentan, se lucrează la programele elaborate la Complexul Energetic Hunedoara. Asta cuprinde și ecologizarea perimetrelor, dar, în momentul în care va fi dezbaterea publică, vom avea și noi un punct de vedere. Am gândit câte o variantă, ce putem păstra, ce demolăm”, spune Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Sigur că toată lumea ține acum de ideea că mineritul nu va trebui oprit. Minele Lonea și Lupeni ar fi trebuit închise încă din 2018, dar din cauza unor probleme legate se siguranța zăcământului, minele funcționează și la acest moment. Așa că, pentru Lupeni, lucrările de punere în siguranță a zăcământului de huilă se vor executa până la 31 decembrie 2024, urmând ca în anii 2025-2026 să fie executate lucrările de închidere definitivă și ecologizare a terenurilor. Iar apoi se pune problema ce clădiri vor fi demolate și ce obiective pot atrage turiștii. „Avem multe obiective pe care vrem să le păstrăm, inclusiv în Cartierul Ștefan, unde se află un puț foarte vechi, unul dintre primele puțuri din Europa, iar acolo vrem să săpăm poate și o galerie, pe care să se poată coborî în subteran și să facem un circuit. Suntem inclusiv pe lista de priorități în ceea ce înseamnă ITI Valea Jiului și acestă idee face parte dintre proiectele viitoare”, mai spune Lucian Resmeriță.
Mina Petrila a devenit cu greu un exemplu că după minerit, cultura atrage acolo turiștii la evenimentele ce pot avea loc în spațiul post industrial. Și la asta se gândesc și cei de la Lupeni, mia fiind ultima care se închide în partea de Vest a Văii Jiului.
Diana Mitrache