Lupeni 77 este momentul în care Valea Jiului a contat pentru România. Minerii l-au chemat pe Ceaușescu la mina Lupeni, iar primele 3 zile ale lunii august au fost unele de foc. Ce e acum mina Lupeni? Încă un obiectiv ce trebuie să se închidă în câțiva ani.

Greva minerilor din Valea Jiului, care a avut loc între 1 și 3 august 1977, a fost una dintre mișcările de protest cele mai ample din perioada comunistă. Minerii erau nemulțumiți de aprovizionarea proastă cu bunuri de consum, de munca prelungită peste program (inclusiv duminicile), de condițiile de locuit și trai precare. Cum e acum? Și ce s-a schimbat, ne spune administratorul special Cristian Roșu.
„Din păcate, sunt ultimii ani de funcționare, pentru că știm cu toții că în anul 2017 s-a luat decizia de intra într-un program de închidere și până în 2024 este în funcție. Noi am fost la București, am discutat cu ministrul Energiei împreună cu sindicatele și a rămas programul pentru mina Lupeni până în anul 2024”, a spus Cristian Roșu administrator special la CEH.
Mai sunt vreo 400 de oameni care lucrează acum la mina Lupeni, iar condițiile nu par mult diferite, pentru că oamenii tot se plâng de lipsa celor necesare în subteran.
„Producția este mică, dar cauzele sunt obiective, pentru că avem o lipsă de materiale și piese de schimb și se lucrează cu utilajele din anii 70 -80, care nu au fost înnoite din lipsă de fonduri în anii precedenți”, mai spune Roșu.
Greva propriu-zisă de acum 44 de ani a început la Mina Lupeni pe 1 august 1977 și a fost încheiată pe 3 august 1977. Acum nimeni nu se mai gândește că lipsurile din subteran ar mai putea fi remediate. Fiecare știe că va ieși la pensie, că primește la final cam 10.000 de euro și mina Lupeni, locul în care Ceaușescu a ajuns acum 44 ani, va fi închisă.
Atunci, însă, peste 30.000 de oameni au participat la grevă pentru a atrage atenția asupra condiţiilor grele de muncă, iar Nicolae Ceauşescu a demonstrat că se temea de mineri: şi-a întrerupt vacanţa pe litoralul Mării Negre, iar în 3 august a aterizat în Petroşani, pentru a încerca să calmeze spiritele.
Diana Mitrache