Î n ziua în care a comemorat victimele accidentului de la mina Petrila, accident care a închis mina, primarul orașului Vasile Jurca a vorbit și despre ultima unitate minieră de aici. Lonea a rămas ultimul loc din care se mai scoate huilă acum și încă mai sunt speranțe de viitor și pentru acest loc. Sunt bani prinși în strategie, din care să fie realizat un sistem subteran pentru agent termic.

Mina Lonea a rămas ultima care se va închide de pe teritoriul orașului Petrila, din vestul Văii Jiului. Minerii pleacă și asta se vede cu ochiul liber, așa că nimeni nu se mai gândește să o țină funcțională, mai ales că nici productivitatea nu e deloc bună.
„La mina Lonea mai sunt aproximativ 250 de angajați. Până în septembrie au fost 500. S-au disponibilizat aproape jumătate și observ că nici oamenii nu își mai doresc să intre în mină. Adică, în momentul în care se acordă acele salarii compensatorii, toți cei care sunt aproape de pensie caută să iasă din sistem”, a spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
Dar sunt planuri pentru subteran. Chiar dacă par acum  irealizabile, dar administrația și specialiștii de la CEH se gândesc la un sistem care să dea căldură în apartamentele oamenilor din zonă.
„În planul de închidere am cerut să fie menținută calea ferată, care face legătura între mina Petrila și mina Lonea. Am cerut să nu fie dărâmate o parte dintre clădirile de la mină. Sunt și niște propuneri vizavi de a pune un sistem de pompe de căldură care să scoată căldura, cu niște țevi, din subteran, ca să asigurăm agent termic. Nu știu dacă e posibil, dar există această propunere făcută către CEH și am prins și în strategie fonduri pentru așa ceva”, mai spune primarul din Petrila.
Mina Lonea trebuia închisă, însă sindicatele au convins guvernul ca acest lucru să se întâmple după epuizarea rezervelor din subteran. Termenul a fost devansat pentru următorii 4 ani, timp în care va fi scoasă rezerva aflată acum în spațiile în curs de exploatare.
Diana Mitrache