Microhidrocentrala de pe Jiu ar putea fi finalizată, dacă se va modifica cadrul legislativ în cazul unor hidrocentrale fără aviz de funcţionare. PSD vrea să modifice legislația, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Radu Oprea..

„Priorităţile PSD sunt cele referitoare la susţinerea programului de guvernare pe toate domeniile de activitate, începând cu economie, sănătate, agricultură şi aşa mai departe. Aceasta este prioritatea noastră şi sigur că sunt şi chestiuni punctuale, specifice. Spre exemplu, ştiu că lucrează în acest moment colegii din Senat la iniţiative legislative care au reieşit ca necesitate din interiorul comisiei de anchetă referitoare la analiza creşterii preţurilor la energie şi gaze. Este vorba despre acele hidrocentrale care nu au aviz astăzi şi, din discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Mediului, ai autorităţilor competente, a reieşit că s-ar putea modifica cadrul legislativ, astfel încât acei 600 de MW care ne-ar fi extrem de necesari în acest moment să poată să fie puşi în funcţiune cât mai repede”, a afirmat Oprea la finalul Consiliului Naţional al PSD.
Amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Livezeni-Bumbești a fost deja realizată aproape în totalitate, iar acum totul este conservat. Asta, pentru că ecologiștii vorbesc despre distrugerea unui râu, într-o zonă protejată.
La finalizarea proiectului, pe râul Jiu, dacă vor fi puse vreodată în funcțiune, centralele Dumitra dinspre Petroșani și cea de la Bumbești-Jiu vor avea o putere instalată totală de 65 MW și un aport energetic de 259 GWh/an. Valoarea totală a investiției se ridică la 230 de milioane de euro, iar acum trebuie conservată și sunt necesare mai multe avize. Ecologiștii nu vor, însă, să accepte că Jiul, în Defileul Jiului, va fi captat și fauna și flora vor fi, după cum susțin ei, distruse.
„La Bumbeşti am reluat toate procedurile în conformitate cu legislaţia actuală. Ne aflăm într-o fază extrem de avansată. Am depus documentaţia de mai bine de două luni şi jumătate pentru a intra în ultimele etape de evaluarea pentru obţinerea acordului de mediu. Deocamdată, nu am primit niciun feedback de la autorităţi. În cazul de faţă avem o serie de sarcini date de autorităţile de mediu în ceea ce priveşte măsurile pe care trebuie să le implementăm pentru a fi în concordanţă cu ceea ce ne cer cei de la Ariile Protejate. Avem de protejat un arin care se găseşte în toată Europa. Avem de protejat acest peşte care, tot din informaţii publice, nu reprezintă şi nu are niciun fel de importanţă economică, şi avem de protejat un rac care nu a fost niciodată găsit, dar ar fi condiţii să trăiască acolo. În astfel de situaţii derizorii ne găsim noi cu măsurile pe care ar trebui să le implementăm. Mai mult decât atât, avem obligaţia ca, timp de zece ani, să căutăm acel rac. Încă nu l-a găsit nimeni… La Răstoliţa, din 2017 de când am obţinut Hotărârea de Guvern de expropriere pe acel obiectiv de investiţii, am făcut toate demersurile, doar că similar cu situaţia de la Bumbeşti autorităţile ne cer din proprie iniţiativă revizuirea acordului de mediu, deşi noi avem autorizaţia de construire”, a subliniat Bogdan Badea, directorul general al Hidroelectrica, în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă pentru stabilirea cauzelor creşterii substanţiale a preţurilor gazelor naturale şi energiei electrice de la finalul anului trecut.
„Cazul de la Bumbeşti, cel mai dramatic dintre toate, pentru că, din păcate, avem şi o hotărâre judecătorească dată în anul 2017 prin care ni s-a anulat autorizaţia de construire, motivul fiind că schimbându-se legislaţia, trebuie actualizat acordul de mediu. Nu sunt de acord cu acest principiu, pentru că odată ce ai luat avize şi acorduri pentru orice obiectiv de investiţii mari, cu termen lung de punere în funcţiune, este normal ca în baza acestora să finali­zezi investiţia şi să nu fii obligat pe parcursul lucrărilor să te opreşti şi să întrebi autorităţile dacă mai sunt sau nu valabile autorizaţiile sau dacă mai trebuie să facem ceva. În această situaţie ne aflăm cu multe dintre investiţii. Când s-a început investiţia la Bumbeşti au fost luate două autorizaţii de construire, de la Consiliul Judeţean Gorj şi Consiliul Judeţean Hunedoara. În inte riorul perioadei de valabilitate a autorizaţiei de construire nu a fost finalizată investiţia şi, conform legislaţiei actuale, se emite un nou set de autorizaţii de cons¬truire pentru restul execuţiei în baza avizelor şi acordurilor existente. În paralel, a fost declarat Parcul Naţional Valea Jiului, iar apoi au început procesele în instanţă cu diverse ONG-uri care au atacat, practic, două elemente: avizul de gospodărire a apelor emis deja şi acordul de mediu”, a spus Bogdan Badea, la acel moment.
Hidroelectrica anunţa, acum doi ani, că avea în plan execuţia de proiecte noi cu o valoare estimată de aproape 18 miliarde lei, cu o putere instalată totală de 713,62 MW, ce pot asigura o producţie medie anuală de 3.396,79 GWh/an, conform strategiei investiţionale publicate de companie. Unul dintre proiecte vizează Amenajarea Hidroenergetică (AHE) a râului Jiu pe sectorul Livezeni – Bumbeşti, iar termenul estimat de punere în funcţiune era anul 2022.
Monika BACIU