Celebrul cartier de case de la intrarea în Iscroni ar putea sã devinã un centru comercial renumit. Asta dupã ce zona va fi rasã si oamenii mutati.

Primarul Dunca spune cã are în plan reamenajarea unui bloc în care ar putea sã mute oamenii, iar apoi locul va fi dat investitorului care asteaptã deja. „Avem un proiect depus încã din 2008. Am luat legãtura cu cei de la ANL si am convingerea cã anul acesta ne aprobã cele douã proiecte, respectiv blocul de 60 de apartamente de la Vulculesti si încã douã constructii le vom vom transforma în locuinte pentru tineri. Si atunci, zona de la Iscroni o ecologizãm si suntem în discutii cu cei de la METRO sã le atribuim terenul pentru construirea unui supermarket”, a declarat Nicolae Dunca, primarul orasului Aninoasa.

Cartierul de case de la Iscroni a devenit celebru în toatã lumea datoritã pozitiei pe care o ocupã, la stradã, iar privelistea e una de neegalat. Pânã va fi posibilã mutarea locatarilor, spatiul este tot unul pitoresc.

Aici locuiesc cei care au dat atacul, în repetate rânduri, trenurilor ce transportã cãrbuni si, pentru ei, politia face si acum pazã la garniturile de marfã. Cei mai multi nu au niciun venit si stau de ani de zile sã se zbatã în sãrãcie. „Nu avem locuri de muncã. Ce sã facem? Cã si asa avem toti dosare penale cã am furat cãrbuni”, a declarat unul dintre locatarii cartierului de barãci. „Nu avem noi nicio valoare. Suntem urâti si nu ne bagã nimeni în seamã”, spune altul.

Dacã banii vor veni si blocurile vor fi reabilitate prin ANL, oamenii vro putea sã fie mutati în aceste locuinte. Abia atunci, administratiase va bucura de una dintre cele mai importante investitii din Valea Jiului.

Diana Mitrache