Mersul trenurilor, modificat de Sf. Maria
CFR cãlãtori a recurs la adaptarea circulatiei trenurilor cu prilejul Sãrbãtorii de Sfânta Maria. Astfel, în data de 15 august 2013, pentru preluarea fluxului de pasageri estimat cu ocazia Sãrbãtorii Adormirii Maicii Domnului – Sfânta Maria Mare, vor circula suplimentar mai multe trenuri.
Unul dintre traseele adaptate vizeazã si traficul prin Valea Jiului, pentru credinciosii care vor vrea sã meargã la Mãnãstirea Lainici, din Defileul Jiului.
Potrivit unui comunicat remis de CFR, îsi vor prelungi circulatia pe ruta Târgu Jiu – Petrosani trenul InterRegio 1827 Caracal (pl. 07.20) – Târgu Jiu (pl. 09.48) – Petrosani (sos. 11.10) si InterRegio 1828 Petrosani (pl. 12.30) – Târgu Jiu (pl. 13.48) – Caracal (sos. 16.15). Tot cu acest prilej se fac modificãri si pe ruta spre si dinspre centrul de pelerinaj din Ardeal, de la Mãnãstirea Nicula, ori spre localitatea Cacica din Moldova.
Înainte de efectuarea cãlãtoriei, CFR Cãlãtori recomandã tuturor pasagerilor sã se asigure cã au achizitionat bilet pentru a evita taxarea suplimentarã în tren si/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementãrilor în vigoare. Vã reamintim cã, la cumpãrarea biletelor, se poate plãti o sumã semnificativ mai micã decât tariful standard, utilizând ofertele comerciale care acordã reduceri la transport:
· 10%, pentru cãlãtoriile dus-întors
· 25% în baza cardului TrenPlus
· 5% la cumpãrarea biletelor online
· 7,85% la cumpãrarea de la terminalele ZebraPay.
Diana Mitrache
EU CA SA PRIND ACCELERATUL DE 17, 20 DIN SIMERIA TREBUIE SA MA DUC CU MICROBUZUL CARE MERGE LA DEVA,FINDICA PERSONALUL DE LA ORA 15,30 NU PRIND ACCELERATUL,, ASA CA MULTI CALATORI MERG CU MICROBUZ CALARE UNUL PESTE ALTUL CA ESTE AGLOMERAT,NIMENI NU IA NICI O MASURA ,ACEST NECAZ NU E DE MULT E DE UN AN DE ZILE, CA INAINTE AVEAM LEGATURILE BUNE CU TRENUL,,,LUTI MASURI DRAGI ROMANI ,PANA NU E PREA TARZIU