Magie, povesti, veselie si zâmbete ed copii. Toate acestea au fost ingredientele cu care a fost presãratã Ziua Copilului la Lupeni.  Timp de douã zile, copiii din Lupeni au avut parte de jocuri, magii si povesti. Generatiile anilor ’80-’90 îl cunosc pe celebrul magician Marian Râlea, dar si pe  asistentii sãi. Magicianul de la Abracadabra este si acum de actualitate, dovadã fiind copiii din Lupeni care au sorbit fiecare moment oferit de artist si ajutoarele sale. Povesti, culoare, veselie si magie, toate acestea au fost ingredientele cu care a fost presãratã Ziua Copilului. Actiunile au început încã de ieri, la Lupeni, acolo unde magicianul Marian Râlea a refãcut cu micutii nerãbdãtori drumului lui Fãt Frumos.
“Am venit si pentru copiii mari si pentru copiii mici. Toti avem nevoie de joc, toti avem nevoie de poveste si cel mai frumos lucru este sã ne amitim cã am fost copii si sã ne pãstrãm sufletul de copil”, a declarat magicianul Marian Râlea.  Copiii au fost cei mai  încântati de momentele oferite de Abracadabra. Povestea lui Fãt Frumos a prins magie datoritã talentului actoricesc cu care ne-a obisnuit Marian Râlea.  “Mi-a plãcut foarte mult. Ne-am jucat, am cântat, a fost frumos”, ne-a spus Miruna,  o fetitã care a asistat la  spectacol.  Mesajul transmis de autoritãtile locale este acela de a ne pãstra copilãria, indiferent de problemele cu care ne  confruntãm de-a lungul vietii.
“Noi, ca administratie  publicã trebuie sã facem în asa fel încât sã încercãm sã le redãm copiilor zâmbetul. Împreunã cu Consiliul Local am organizat evenimente  pentru copii, l-am adus pe magicianul Marian Râlea, am avut o colaborare cu actorii de la teatru. Am fãcut în asa fel încât toti copiii sã se bucure de astfel de evenimente”, a spus Lucian Resmeritã, primarul municipiului Lupeni. Copiii din Lupeni au avut parte de “1001 povesti”.\
Monika BACIU