Regal artistic pe scena Palatului Cultural din Lupeni. Trei zile de sãrbãtoare la cel mai înalt nivel au fost organizate de Primãria si Consiliul Local al municipiului Lupeni, dedicate persoanelor vârstnice si cadrelor didactice din localitate.
Pe acorduri muzicale, cu un program artistic de exceptie sustinut de îndrãgitii artisti Mirebale Dauer si Raoul sãrbãtoritii au fost felicitati de primarul Lucian Resmeritã, consilierii locali si  senatorul Cristian Resmeritã. Premii pentru cuplurile de aur

Cuplurile de aur ale municipiului Lupeni au fost premiate de autoritãtile locale. Astfel de familii sunt un exemplu pentru generatiile tinere. Cele sapte cupluri premiate pentru longevitate în cãsnicie au fost Muntean Ion si Maria, Szatmari Petru si Ecaterina, AfrenToaie Constantin si Rodica, Csontos Mihaly si Ileana, Ardelean Vasile si Irina, Condrea Alexandru si Ana, Prunea Pantelie si Marie.
“Asa cum am spus de fiecare datã, familia este nucleul de bazã al societãtii. Aceste familii sunt un exemplu pentru noi toti. Aceste familii au clãdit societatea noastrã si le datorãm tot respectul”, a tinut sã precizeze Lucian Resmeritã, primarul municipiului Lupeni.
Recunostintã dascãlilor
Si dascãlii din localitate au fost în centrul atentiei. Au fost premiate patru cadre didactice iesite la pensie dupã 40 de ani petrecuti în învãtãmânt si anume Duleantu Elena, Elischer Hani Rodica, Otoi Elena si Otoi Vasile. Un  premiu de excelentã a fost oferit doamnei Baldovin Petronela cea care cu rãbdare si pricepere se ocupã de copiii talentati ai Lupeniului, pentru rezultatele deosebite obtinute cu acestia. La finalul celor trei zile de sãrbãtoare, toti sãrbãtoritii au ciocnit o cupã de sampanie însotitã de flori si ciocolatã.


 “I-am sãrbãtorit si în acest an la cel mai înalt nivel atât pe cei vârstnici cât si cadrele didactice din municipiul Lupeni. Pe acorduri muzicale, cu un program artistic de exceptie sustinut de îndrãgitii artisti MIRABELA DAUER si RAOUL, în cadrul acestor evenimente organizate cu ocazia Zilei Internationale a Vârstnicilor si Zilei Internationale a Educatiei au fost premiate sapte cupluri care au împlinit 50 de ani de cãsnicie,  au fost premiate patru cadre didactice iesite la pensie dupã 40 de ani petrecuti în învãtãmânt, iar un  premiu de excelentã a fost oferit doamnei Baldovin Petronela. Pe lângã programul artistic, toti sãrbãtoritii au ciocnit o cupã de sampanie, au primit flori, dar si câte o cutie de ciocolatã”, spune primarul municipiului Lupeni Lucian Resmeritã.
Sala Palatului Cultural Minerul  gazda  celor patru spectacole oferite sãrbãtoritilor a prins viatã, antrenul, voia bunã si bucuria sãrbãtoritilor fãcându-l sã vibreze si sã strãluceascã.
Monika BACIU