Pentru prima datã în istorie, pe ultimele strãzi care erau acoperite cu pãmânt din Colonia Petrosani se toarnã asfalt. Sunt lucrãri complexe, iar dacã o parte deja sunt în executie, pentru altele, lucrãrile necesare încã sunt în stadiul de licitatie publicã.
„Ne apucãm acum de strãzile Micu Klein si Grivita Rosie. Sunt încã douã strãzi din pachetul de 4. E în licitatie lucrarea pe strada Gheorghe Doja, – proiectare – executie. Pe strada Gheorghe Sincai deja ne-am apucat de  lucru, totul este în grafic si sunt convins cã vom termina anul aceasta cele trei strãzi care deja sunt în lucru”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani, în timp ce a inspectat santierul si a stat de vorbã cu locatarii de pe aceste strãzi.
Cei din zonã, însã, l-au asaltat pe primar, la vizita din santier, cu probleme. Au cerut fie racordarea la un sistem de canalizare mai bun, fie diverse lucrãri suplimentare si edilul a discutat cu fiecare în parte.
„Sunt o serie de probleme, nu legate neapãrat de drum, cã acesta este ca si gata. Sunt probleme legate de modul cum depoziteazã gunoiul, de traficul greu care trece prin Colonie si afecteazã casele, dar aici trebuie sã gãsim o rutã alternativã, astfel încât oamenii sã nu mai fie afectati. Noi am gândit proiecte pe termen mediu aici. E vorba de canalizare, de infrastructura rutierã si faptul cã existã câteva zone unde se depoziteazã necontrolat gunoi, e cea mai simplã si o putem rezolva. A venit si gazul metan si vom ajunge cu racordarea pe toate strãzile”, a mai adãugat Iacob Ridzi.
Pe programul de investitii, asfaltãrile au fost fãcute pe strada Egalitãtii si Împãratul Traian, iar în aceste zile urmeazã încã 4 strãzi: Micu Klein, Grivita Rosie, Gheorghe Doja si, ultima care va intra în reabilitare totalã este strada Radu Sapcã.
Diana Mitrache