A cincea reuniune a Grupului de Lucru a Platformei Regiunilor Miniere Carbonifere în Tranzitie (Platform for Coal Regions în Transition) are loc zilele acestea la Bruxelles sub coordonarea Comisiei Europene.
La lucrãri participã reprezentanti ai autoritãtilor publice centrale, regionale si locale, dar si ai societãtii civile organizate din 41 de regiuni miniere localizate în 12 state ale Uniunii Europene. Regiunea Vãii Jiului este reprezentatã de primarii celor mai importante localitãti care se confruntã cu provocãrile tranzitiei energetice, respectiv Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani, Lucian Resmeritã, primarul municipiului Lupeni,Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan, Vasile Jurca, primarul orasului Petrila, Dãnut Buhãescu, primarul orasului Uricani si Nicu Dunca,  primarul orasului Aninoasa Sindicatul Muntele, sindicat reprezentativ la nivelul Complexului Energetic Hunedoara, a fost reprezentat la întâlnire prin intermediul Secretarului General al Confederatiei Sindicale Nationale MERIDIAN, Dumitru Fornea, care este si raportorul CESE pentru avizul privind “Cãrbunele autohton în tranzitia energeticã a UE”.
”Trebuie sã exploatãm ceea ce noi avem, respectiv resursele pe care le avem. Tin forte mult la minerit, îmi doresc ca mineritul sã continue, dar sã continue pe criterii de sigurantã maximã a lucrãtorului din subteran. Îmi doresc o continuare a mineritului. Am si fãcut o petitie, am avut discutii cu Uniunea Europeanã, am precizat ferm cã dorim sã avem în continuare minerit în Valea  Jiului, dorim sã continuãm, chiar dacã nu se poate la un nivel cum era în anii 90. Trebuie sã exploatãm cãrbunele, îl avem în subteranele noastre, îl avem aici, în zona noastrã, si eu consider cã toate resursele noastre trebuie sã fie expoatate cât mai bine, pentru a putea sã avem fonduri sã facem în asa fel încât sã devoltãm cât mai bine comunitatea noastrã. Trebuie sã sustinem Valea Jiului cu totii. Toti primarii trebuie sã fie uniti si suntem uniti”, a declarat Lucian Resmeritã, primarul Lupeniului. Greenpeace România, Bankwatch România si Asociatia Romanã pentru Energie Eolianã au asigurat reprezentarea organizatiilor neguvernamentale interesate de tematicile Platformei.
Cosmin BACIU