C onflictul verbal dintre doi vecini s-a transformat rapid într-un război de gherilă, unde părțile au folosit ca arme tot ce le-a căzut în mâini, respectiv de la spray iritant-paralizant și până la cărămizi. Doi soți s-au ales cu nasurile sparte iar agresorul cu mai multe condamnări. Potrivit dosarului soluționat de Judecătoria Petroșani, conflictul a pornit de la faptul că agresorul, un pensionar în vârstă de 49 de ani, din Vulcan, s-a apucat să zidească fereastra de la baie a vecinilor, pentru că dădea în curtea sa. Cel bătut a sunat la 112 iar polițiștii le-au explicat combatanților că doar municipalitatea le poate rezolva problema, dar după plecarea echipajului războiul a reînceput. ”Sesizând intenția inculpatului, persoana vătămată a împins cărămizile către curtea inculpatului, astfel că a început un conflict verbal între cei doi, iar la un moment dat inculpatul a început să arunce cu cărămizi prin fereastra băii, una dintre cărămizi lovind pe persoana vătămată în zona feței, provocând acesteia o fractură a piramidei nazale, cu deplasare și o hemoragie abundentă. Auzind gălăgia și strigătele persoanei vătămate, soțul acesteia a intrat în baie și, observând starea soției sale, a ajutat-o să iasă din încăpere, timp în care a fost și el lovit de cărămizile pe care inculpatul a continuat să le arunce prin fereastra băii. În urma loviturii, i-a fost provocată o fractură cominutivă a oaselor nazale și leziuni la nivelul feței. Inculpatul a aruncat cu o cărămidă și în geamul ferestrei dinspre stradă a locuinței persoanelor vătămate, spărgându-l”, au reținut magistrații. Inculpatul a susținut că una dintre victima a folosit un spray iritant în condițiile în care își ținea pe nepotul în brațe și, de asemenea, l-a înjurat. Agresorul a fost condamnat la două amenzi penale, una de 5.000 de lei iar cealaltă de 6000, pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Instanța l-a mai condamnat pe pensionar și la amendă penală de 2.400 de lei, pentru comiterea infracțiunii de distrugere, iar după contopire a rezultat o pedeapsă finală de 8.467 lei.