Guvernul alocã un miliard de euro pe o perioadã de 10 ani de la intrarea în vigoare a Legii Muntelui, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltãrii Rurale.  Textul adoptat al Legii Muntelui va solutiona multe dintre problemele proprietarilor de terenuri in zona montanã. Dupã promulgare, statul român va putea acorda compensatii bãnesti, în conformitate cu prevederile reglementãrilor în vigoare, proprietarilor de terenuri din zona montanã, aflate în situri Natura 2000, parcuri naturale, parcuri nationale rezervatii ale biosferei si alte arii naturale protejate.
Se stie cã în Parâng, spre exemplu, proprietarii încã se judecã cu primãria. Dupã ce municipalitatea a pierdut, definitiv, procesul cu Romsilva pentru scoaterea din fondul forestier a 40 de hectare de teren în vederea continuãrii lucrãrilor la domeniul schiabil din Parâng, acum se reconfigureazã planurile. Terenurile vor fi scoase treptat din fondul forestier.
De asemenea, Potrivit Legii Muntelui, statul român, prin autoritãtile administratiei publice centrale si locale, va sprijini si sustine patrimoniul cultural material din zona montanã prin programe speciale. Acestea vor viza în principal restaurarea monumentelor istorice si a clãdirilor cu valoare culturalã, arhitecturalã si istoricã, îmbunãtãtirea accesibilitãtii la infrastructura destinatã turismului si documentãrii spre situri arheologice si spre alte obiective istorice, sprijinirea initiativelor societãtii civile si administratiei publice locale cu privire la crearea de muzee rurale si a unor amenajãri cu  destinatie de turism cultural, etnografic, istoric, memorial, initierea unor actiuni periodice de informare, promovare si prezentare a patrimoniului cultural montan prin: puncte de informare, târguri, festivaluri. Aici, în avantaj sunt cei din Petrila, care intentioneazã, pe Jiet, sã creeze un muzeu al satului, pe viu.
În altã ordine de idei, tot Legea Muntelui spune cã specialistii agricoli, medicii, profesorii tineri, pânã la vârsta de 35 de ani, care se stabilesc cu domiciliul în comune sau sate montane aflate la peste 20 km  distantã fatã de un oras vor beneficia de o ‘primã de munte’, echivalentã cu 100% fatã de salariul de bazã. Învãtãtorii care îsi exercitã profesia în sate sau cãtune montane izolate beneficiazã de o ‘primã de munte’ echivalentã cu 100% fatã de salariul de bazã. Camera Deputatilor a adoptat, cu 245 de voturi pentru, unul împotrivã si 28 de abtineri, proiectul Legii Muntelui
Diana Mitrache