J umătate dintre locurile destinate celor ce vor să deprindă abilități și să urmeze o meserie în domeniul energiei verzi au fost deja ocupate la Petroșani. Sunt oameni care au lucrat chiar și în minerit, dar și tineri care știu că o astfel de meserie este una de viitor. „Proiectul Renew Acad, care s-a lansat la Petroșani în această toamnă, deja are 400 de înscrieri și peste 150 de persoane au început consilierea și au intrat în program. Pentru această zonă avem 300 de locuri și deja jumătate sunt ocupate și oamenii fac consilierea profesională, urmând ca în luna februarie să înceapă și primele cursuri la centrul deschis în campusul Uni-versității din Petroșani”, a spus Sebastian Enache, Renew Acad.
Majoritatea celor care au ales o astfel de calificare sunt între 25 și 38 de ani, fiind dintre cei care își doresc să aibă încă 20, sau 30 de ani înainte, o carieră în energie. Proiectul a demarat în luna iulie și urmărește reconversia profesională a angajaților din sectoare precum cel minier, energetic sau a persoanelor din zonele afectate de tranzitia energetică, cu scopul de a-i ajuta să obțină o promovare la locul de muncă existent, sau un loc de muncă într-un domeniu nou, de viitor. Persoanele eligibile a fi înscrise în proiect trebuie să îndeplinească următoarele condiții cumulative:
• să aibă domiciliul în una din cele 5 regiuni: Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Vest Oltenia și Vest;
• să fie angajați (inclusiv pe persoană fizică autorizată, ori în întreprinderi individuale);
• să aibă minimum 25 de ani împliniți, dar nu mai mult de 65 de ani.

Toate cheltuielile legate de participarea la cursuri (instruirea, cazarea pe perioada cursurilor, mese, transport) sunt gratuite pentru participanți fiind susținute de proiectul finanțat din fonduri europene.

Diana Mitrache