Zilele politistului din Vulcan, Adrian Sucilã, sunt tot mai grele, pentru cã, în afarã de dosarul în care este judecat pentru corupere sexualã si act sexual cu un minor, procurorii îl mai cerceteazã în alte trei cauze penale. Si viceprimarul din Vulcan, Angela Stoica, este cercetat de procurori.

Partidele de sex cu fiul minor al Angelei Stoica, care sustin procurorii cã s-ar fi petrecut, îi creeazã lui Adrian Sucilã numai probleme. Totul a început de altfel de la niste interceptãri telefonice într-un dosar colateral, legat de incendierea autoturismului familiei primarului din Vulcan, iar procurorii s-au autosesizat în toate aceste cauze. Una dintre ele, cea legatã de relatiile sexuale pe care Sucilã le-ar fi întretinut cu fiul minor al viceprimarului Angela Stoica este deja pe rolul Judecãtoriei Petrosani, dar la Parchetul de pe lângã Tribunalul Hunedoara mai sunt în cercetare încã douã dosare penale. Potrivit unor surse judiciare, unul este constituit pentru comiterea infractiunii de santaj, victima fiind vicele din Vulcan, dar si pentru divulgarea de informatii cu caracter secret, iar cel de-al doilea pentru distribuire de material pornografic. Presupusã victimã într-unul din dosarele aflate în cercetare, Angela Stoica este si cercetatã penal în alt dosar, instrumentat de asemenea de procurorii hunedoreni, pentru favorizarea infractorului. Sursele citate anterior spun cã aceasta a refuzat sã dea vreo declaratie în dosarul de corupere sexualã, pe motiv cã sunt vizati ambii copii ai ei, dar reprezentantii Parchetului au considerat cã îl favorizeazã pe Adrian Sucilã.

Cercetat si la Petrosani

Politistul mai este însã incriminat si în alt dosar penal, aflat în cercetare la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Petrosani. În acest caz, plângerea i-a fost fãcutã de o femeie din Vulcan, Elena Dogaru, care îl acuzã cã i-ar fi falsificat semnãtura pe un proces verbal de contraventie.  Initia, procurorii au dispus neînceperea urmãririi penale, dar zilele trecute, dupã ce femeia a atacat rezolutia initialã, s-a decis infirmarea solutiei initiale si reluarea cercetãrii de cãtre un procuror criminalist. Pentru stabilirea adevãrului, s-a dispus totodatã efectuarea unei expertize grafologice asupra semnãturii contestate. Elena Dogaru spune cã actiunile politistului vulcãnean urmãresc de fapt favorizarea unui cumnat de-al ei, martor definitoriu în procesul pe care Adrian Sucilã i l-a intentat comandantului IPJ Hunedoara, Liviu Dumitru, si pe care, de altfel, l-a si câstigat.

Carmen Cosman