Debutând pe 15 mai 2022, cu un invitat, fost handbalist la Știința Petroșani, Costel „Zât” Gavrilă, cu o implicare masivă în realizarea logisticii studioului din Mihai Viteazul 3, podcastul „Liber la vorbe” a ajuns la episodul nr. 100, a cărui premieră pe Facebook și Youtube a fost pe 29 martie a.c.

Dincolo de prezența unor oameni din administrațiile locale, cadre universitare, evocări istorice, artiști sau emisiuni în străinătate, cel mai mare spațiu a fost alocat celor din lumea sportului. Foști sau actuali antrenori, conducători, sportivi din fotbal, rugby, lupte libere, arte marțiale, handbal, tir cu arcul, au fost buni parteneri,….liberi la vorbe, într-un cadru prietenos, cu o echipă care, iată își face bine treaba de aproape doi ani!
Canalul de Youtube a ajuns la circa 1.000 abonați, la Facebook s-au strâns peste 5.000, iar împactul total, aproape 1.900.000 de privitori.
Vom căuta să îmbunătățim și să mărim numărul de emisiuni, având convingerea că veți fi lângă noi ca și până acum, la cele 100 de episoade.