În urmã cu trei zile, fost component al echipelor Dunãrea Galati, Dinamo Bucuresti (1981 – 89), Victoria Bucuresti sau Unirea Focsani, cel care a jucat de 3 ori în nationalã, iar ca antrenor a promovat în liga I pe SC Bacãu, FC Baia Mare, Unirea Urziceni si Concordia Chiajna, Costel Orac a împlinit 60 de ani.
El a fãcut câteva declaratii interesante cu acest prilej pentru ”Gazeta Sporturilor”, una dintre ele atrãgându-ne atentia în mod special.
Citãm: ”Am retrogradat cu Galatiul, dar m-au convocat la nationala de tineret pentru o balcaniadã în Grecia. Iar la Bucuresti m-a întâmpinat presedintele lui Dinamo, Vasile Anghel, care mi-a zis cã vrea sã mã ia si pe mine si pe Nicusor Vlad. Ca sã vin la Dinamo, am declinat inclusiv o ofertã foarte bunã de la Jiul Petrosani. Mã bãgau la Facultate la Petrosani si-mi dãdeau 80000 de lei la semnãturã. O avere! O Dacie costa atunci 70000 de lei” a spus Costel Orac.  Costel Orac a ales bine, Dinamo reusind în acel campionat sã câstige titlul national, Jiul clasându-se  în sezonul 1981 – 1982 (era ultimul pe vechiul stadion) pe locul 12, cu antrenorul Petre Libardi cu o echipã în care jucau Cavai,  Petre Grigore, Titi Muia, Giuchia, Sumulanschi, Lasconi, Sãlãgean sau Mache Vizitiu.
GENU TUTU