I ndividul și-a adus toată prada la locuința din Petroșani, în încercarea de a-și pierde urma, însă polițiștii au reușit să-l identifice. A fost acuzat de furt calificat, iar anchetatorii au stabilit că lua tot ceea ce-i cădea în mâini. De la legume, fructe și până la antigelul unei mașini.

Recidivistul a reușit să dea șapte spargeri până când autoritățile judiciare l-au prins, iar majoritatea furturilor au fost comise în zona Brad. Astfel, dintr-un vehicul care avea portierele deschise a furat echipamente de circa 6000 de lei. ”Bunurile pe care le-a sustras, respectiv: un generator de curent marca Honda, o drujbă marca Stihl, două flexuri, unul marca Bosch și unul marca Milwaukee, o filetantă marca Black and Decker, le-a transportat la locuința unde stă fără forme legale, în Petroșani- Sașa, apoi le-a vândut în târg cu suma de 800 de lei. (…) În noaptea de 03/04. 12.2021, inculpatul s-a deplasat pe str. Transilvaniei, unde din autoutilitara ce se afla parcată a sustras mai multe lăzi și saci cu legume, respectiv fasole, usturoi, ceapă, mere și pere, pe care le-a dus la locuința unde stă fără forme legale, în Petroșani în vederea consumului propriu, nefiind identificate ulterior aceste bunuri. Cu privire la comiterea acestei fapte, inculpatul precizează că a sustras o ladă de mere, o ladă de pere, trei saci de ceapă, o plasă cu fasole şi nişte usturoi. Deși persoana vătămată a indicat în declarația ei o cantitate mult mai mare de produse alimentare sustrase, aceasta nu a putut face dovada existenței acelei cantități în interiorul autoutilitarei înainte de comiterea faptei”, se arată în dosar. Polițiștii au efectuat o percheziție la locuința recidivistului și au descoperit unele bunuri provenite din furturile sale, însă cele mai multe erau deja vândute în talcioc.
Recidivistul a fost găsit vinovat pentru cele șapte infracțiuni de furt calificat în formă continuată, iar Judecătoria Brad l-a condamnat la 2 ani închisoare cu executare. Instanţa a reţinut persistenţa şi uşurinţa indvidului de a săvârşi fapte penale îndeosebi cele contra patrimoniului, astfel că i-au menținut arestul preventiv.

Foto ARHIVA Mediafax