La Straja au ajuns, în aceste zile, noi instalații pentru zăpada artificială. Sunt sisteme moderne cu care se fabrică și se împrăștie zăpada pe pârtii și cei care administrează domeniul schiabil spun că ar vrea să pornească sezonul în prima zi a lunii decembrie. „Armata celor 10 lăncii pentru zapada artificială”, așa le-au numit administratorii pârtiilor pe cele 10 sisteme noi care au ajuns joi la Straja. O singură firmă va gestiona cea mai mare parte a domeniului schiabil. Sunt la Straja mai multe instalații gata să funcționeze și să facă din stațiune una dintre cele mai căutate pentru schi, iarna. Comexim se va ocupa de telegondolă, de cele mai multe instalații de transport pe cablu și de amenajarea pârtiilor. Iar în aceste zile, la Straja, au ajuns sisteme noi de fabricare a zăpezii artificiale ce vor fi montate până pe pârtia de sub telegondolă. ”Pe pârtia Baloo, fiind un loc mai ferit, unde nu bate vântul așa de tare, vom folosi, în locul tunurilor de zăpadă, lănci. Sunt instalații de ultimă generație, cu care se face zăpadă artificial. Am mai adus și câteva tunuri noi, printre care și unul silențios, pe care îl vom folosi în zona dintre Pârtia Constantinescu și Mutu. Acesta este un tun care se poate ridica pe stativ, până la o înălțime de 5 m”, a spus Emil Părău, administratorul domeniului schiabil Straja. Straja are acum aproximativ 25 de km de pârtie și administratorii spun că, în cel mult 2 ani de zile, domeniul schiabil va depăși 30 de km. În acest moment există instalații de zăpadă artificială pe toate pârtiile, acestea fiind poziționate în așa fel încât să se poată schia de pe o pârtie pe alta. Dacă vremea va ține cu schiorii și se va răci, administratorii promit să pornească tunurile și sezonul ar putea fi deschis în prima zi a lunii decembrie.

Diana Mitrache

Sursa foto Facebook, Complex Montana Straja