Toți inspectorii care coordonează activitățile de profil din mai multe județe vin sau au venit deja la întâlnirile și dezbaterile ce au loc în aceste zile la INCD INSEMEX Petroșani. Provocările sunt legate de exploziile ce au loc tot mai des, fie că vorbim de diverse instituții, fie de spitale, iar Inspecția Muncii de la nival național vine că precizări, concret.

O campanie de informare ce vizează noile provocări în domeniul exploziv are loc acum la INCD INSEMEX Petroșani. Cercetătorii de aici, alături de reprezentanții Inspecției Muncii, caută să le arate celor din fiecare județ, care sunt domeniile de actualitate în care se pune problema prevențiilor. „Campania este axată pe industriile cu medii potențial explozive, pe prevenirea fenomenelor de acest gen, cum sunt exploziile, incendiile, care așa cum s-a putut observa, au o amploare tot mai mare în ultima perioadă. Avem, deocamdată, din 13 județe, inspectori șefi și inspectori șefi adjuncți, urmând să mai fie încă două serii, ca să acoperim tot teritoriul”, a spus Artur Găman, director general al INCD INSEMEX Petroșani.
Și, dacă până nu demult, astfel de campanii erau în minerit, ori la diverse rafinării, acum accentul se pune și în spitale, spre exemplu. „Inspecția Muncii, ca de obicei, are preocupări multiple, însă, în domeniul anti-explozibil, în urma unor evenimente ce s-au petrecut în ultimii 3 aqni, am constatat că este necesară organizarea unei campanii la nivel național, așa încât să venim printr-o acțiune de prevenire, împreună cu experți ai INCD INSEMEX, de prevenire pro-activă”, a precizat și Nicolae Voinoiu, director Inspecția Muncii România.
Această campanie va fi structurată în 3 etape: una de informare a inspectorilor șefi și inspectorilor șefi adjuncți, care pleacă în fiecare județ, așa încât campania să aibă rezonanță la nivelul inspectoratelor. Apoi, va fi o campanie ce va viza nu doar firmele ce au avut incidență, dar și spitalele, morile de cereale și alte domenii. La final, în ultima etapă, vor fi verificate măsurile ce s-au impus. Totul, cu scopul de a trage un semnal de alarmă și de a acomoda angajatorii cu noi măsuri de prevenție, adaptate la realitate.
Diana Mitrache