Imediat ce ies din maternitate, mãmicile sunt îndrumate sã îsi înscrie nou-nãscutii la un medic, lucru  absolut necesar, datã fiind obligativitatea ca micutii sã fie atent tinuti sub observatie. Numai cã, în Valea Jiului situatia este una absolut incredibilã, pentru cã medici cu aceastã specializare sunt aproape inexistenti.
Asa cã situatia este cât se poate de uluitoare si fãrã nicio o scãpare, iar solutia aleasã este aceea de a-i obliga pe cei care practicã medicina de familie, atât cât mai sunt si ei, sã preia si  nou-nãscutul, chiar dacã nu au competente în acest sens.
Medicii care gestioneazã sistemul medicinii de familie spun chiar cã lucrurile merg din rãu în mai rãu, fãrã vreo sansã de reabilitare. „Este o mare problemã si va fi si în continuare, o mare problemã. Conform contractului-cadru, gravida care a nãscut, ajunge la medicul ei de familie, care trebuie acum sã înscrie pe liste si nou-nãscutul. Aici e, însã, o mare problemã pentru cã sunt multi colegi si suntem la o anumitã vârstã, care nu au practicat pediatria. Este foarte greu sã responsabilizezi un medic în aceastã problemã, iar pe viitor va fi si mai rãu, pentru cã medicina de familie, conform politicii Ministerului Sãnãtãtii s-ar putea sã se desfiinteze, dacã nu se iau mãsuri”, a spus dr. Constantin Gheorghiu, vicepresedintele Colegiului Medicilor de Familie din judetul Hunedoara.
Cu copiii mici în brate, cu obligativitatea de a-i vaccina si fãrã medic, mãmicile sunt absolut  bulversate. „Încã de când am fost însãrcinatã, am cãutat un medic, cã aflasem cã nu am unde sã îmi duc copilul. E greu, cei care au competente în pediatrie, nu mai prea pot sã ia, doar cu pile reusim. E foarte greu”, a spus o mimicã cu un nou- nãscut. De fapt, mãmicilor, încã din sectia de neonatologie,  li se cere sã vinã cu înscrierea  la un medic pediatru, ori asta este aproape imposibil în Valea Jiului.
„Din câte stiu eu, medici pediatri, acum, în Valea Jiului, dacã sunt unul sau 2. Ori nu au cum sã acopere numãrul copiilor care se nasc. Medicii de familie, care au terminat medicinã generalã au si copii înscrisi, dar si ei sunt putini, iar pe viitor foarte multi se vor pensiona si viitorul este chiar  sumbru”, mai spune dr Gheorghiu.
Medicii vor sã facã ceva, atât cât mai pot, dar multi sunt si ei la  vârsta de pensionare. Asta genereazã situatii ce nu se pot rezolva, chiar dacã ar exista vointã, nici în urmãtorul deceniu.
„În luna decembrie va avea loc o întâlnire cu medicii de familie si cu ministrul Sãnãtãtii,  pentru a face în asa fel ca absolventii de medicinã generalã sã facã rezidentiat pe medicina de familie. Dar asta va dura câtiva ani, cam 7 sau chiar 8, ori 10”, apreciazã medicul Gheorghiu. Pãrintii trebuie sã umble pe unde stiu ei, sã caute solutii si sã le si gãseascã, iar asta în conditiile în care si medicii de familie sunt tot mai putini. „Sunt acum douã cazuri, doi medici care pleacã din sistem, la pensie si pacientii lor aleargã de la un medic la altul. Majoritatea medicilor are lista plinã si nu mai fac fatã si nu pot înscrie noi copii”, a  conchis dr. Gheorghiu.
În teorie, medicul de familie este alãturi de pãrinti odatã cu venirea unui nou membru în familie. Imediat dupã ce ajunge mãmica acasã cu bebelusul, medicul de familie îi face o primã  vizitã la domiciliu nou nãscutului pentru ca mai apoi sã îi urmãreascã, cu foarte mare atentie, cresterea si evolutia, trecând prin toate etapele de dezvoltare. Dar asta e valabil doar în teorie,  cãci în realitate. Pãrintii abia reusesc sã facã fatã situatiei.
Diana Mitrache