Sentinta instantei prin care Termocentrala Paroseni ar trebui închisã a fost amânatã pânã la toamnã. La termenul de miercuri, 15.06. 2016, instanta a luat act si de câteva dintre precizãrile pe care le-au fãcut sindicalistii si decizia va fi transatã dupã vacanta judecãtoreascã.

Activitatea termocentralei de la Paroseni  putea fi opritã de decizia instamtei în aceastã sãptãmânã. Totul, pentru cã nu a fost plãtitã valoarea TVA, iar instalatia de desulfurare, care a fost realizatã în proportie de 96%, nu poate fi functionalã. Garda de Mediu a actionat în instantã CEH, iar decizia finalã va fi luatã la un termen care a fost stabilit la finalul sedintei de miercuri.

„Din fericire, pentru energeticieni, dar si pentru mineri, procesul s-a amânat pentru data de 28.09.2016, pentru luna septembrie, deci, Sindicatul de la SE Paroseni a depus o cerere de intervenient, cu motivele bine precizate în aceasta. Nu se va închide, doar dacã nu vom avea cãrbuni. Spun asta, pentru cã, pe zi ce trece, avem tot mai putin cãrbune. Pe zi ce trece, cele douã termocentrale ajung spre punctul în care nu mai pot functiona”, a spus, la iesirea de la instantã Mihai Lorincz, lider sindical Sucursala Electrocentrale Paroseni. Sindicalistii spun cã acum totul depinde de cantitatea de huilã pe care o vor primi de la minele viabile si cele neviabile. Practic, au mai primit o gurã de oxigen de la instantã, dar le cer minerilor sã lucreze mai mult, pentru cã acum chiar primesc prea putin cãrbune si, dupã ce timp de douã sãptãmâni nu au functionat deloc, de luni au început sã livreze energie în sistem.

„La o cantitate de 2.300 t/zi nu putem asigura functionarea ambelor termocentrale, ci doar a uneia. Ori Mintia, ori Paroseni. Iar Giga Caloria are o valoare foarte micã, de doar 2.700 de KCal/kg,  care distrug instalatiiile. Acesta este purul adevãr”, a mai precizat Lorincz. În tot acest timp, statul român are de achitat o amendã pentru certificatele de bioxid de carbon de anul trecut,  de aproximativ 500 de milioane de lei, la care s-ar putea adãuga cea din acest an.

Diana Mitrache