O pădure abia plantată a fost cuprinsă de flăcări și pompierii din două județe se luptă în această dimineață cu flăcările. Este vorba despre un puternic incendiu ce a izbucnit pe teritoriul orașului Petrila, undeva la granița cu județul Alba, iar flăcările au distrus pădurea pe o suprafață apreciabilă. „Flăcările se manifestă pe o plantație cu puiet de brad, plantat în 2020 pe teritoriul UAT Petrila. Focul a fost localizat mai sus de Tirici și Voievodul, în zona Sălanele, la limita cu județul Alba. Pădurea arde pe o suprafață de aproximativ 3 hectare și există acum posibilitatea de a se extinde spre pădurea de brad din apropiere. Noi intervenim împreună cu forțe din cadrul ISU Alba și de la Ocolul Silvic Petroșani”, a spus Cristian Baleia, comandantul Detașamentului de Pompieri Militari de la Petroșani.

Diana Mitrache