L uni dimineață, la DSP Hunedoara au ajuns 2.500 de doze de vaccin, de la centrul regional din Timișoara. Platforma se va redeschide din timp în timp pentru
programări, dar totul depinde de numărul dozelor disponibile. Așa că nu se deschid și alte centre, deocamdată.

Oamenii care au fost programați pe ultimele zole din februarie, au fost deja reprogramați peste aproape două săptămâni. Nu sunt suficiente doze de vaccin acum, iar cele ce vin sunt asigurate mai ales pentru cei deja vaccinați, ca și pentru rapel. Ultimele doze au ajuns luni dimineață.
„ Am adus aproape 2.500 de doze de vaccin Pfizer. A fost deja repartizat către centrele de vaccinare și continuăm activitatea de vaccinare. Sunt deja și foarte mulți care încep să facă rapelul Au fots inclusiv reprogramări efectuate de STS, în sensul că, unii dintre cei programați pentru zilele de 28 și 29, au fost reprogramați și înștiințați și, până se va regla livrarea de vaccin, mergem cu motoarele mai puțin turate”, a spus Sebastian Mezei, director DSP Hunedoara .
Nu prea mai sunt locuri pentru programări, dar reprezentanții DSP apreciază că au vaccinat mulți oameni până acum și că totul depinde acum de furnizori, pentru că oamenii continuă să se înscrie, de fiecare dată când se deschide platforma.
„În acest moment, nu se pot deschide și alte
centre, pentru că nu se poate asigura vaccinul necesar. Avem peste 11.000 de persoane vaccinate. Stăm relativ bine, deși am fi putut mai mult. Furnizorii de vaccin nu pot să asigure necesarul cerut ”, a explicat directorul DSP Hunedoara.
În județul nostru nu au ajuns decât doze de la Pfizer, iar cele de la Moderna ar urma să apară în perioada următoare. „Noi nu am luat Moderna, că nu a fost alocat la Timișoara. Când va fi disponibil, vom face doza I cu Moderna, urmând ca persoanele să fie vaccinate și la rapel tot cu același vaccin”, a mai spus Mezei.
Incidența cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus în județul Hunedoara este de 1,47/1.000 locuitori. Avem nu mai puțin de 1.250 de oameni depistați pozitiv și 356 sunt acum internați.
Din păcate, de la începutul pandemiei au murit 556 de oameni.
Conform Direcției de Sănătate Publică, la 1 februarie 2021, în județul Hunedoara se înregistrează următoarele focare:
• Spitalul Municipal Hunedoara = 2 cazuri
• Complexul Energetic Hunedoara-Sucursala Mintia = 4 angajați
• SC „Draxlmaier” Hunedoara = 3 cazuri
• „Casa DIVINA”-Hațeg = 5
• UAMS „Părintele Arsenie Boca” = 32
• CIA GEOAGIU = 17
• Rețea de Case Familiale Orăștie = 10.
Diana Mitrache