Z eci de bătrâni sunt acum în grija nimănui și puțini sunt cei care le mai trec pragul. Nici nu se mai pot deplasa și, din păcate, pentru ei, o vizită în afara casei este absolut imposibilă.

Și asfel de oameni zac în case, uitați de autorități și de familiile lor, plecate, de cele mai multe ori, peste hotare.
Doar că voluntarii asociației Kandila au găsit o soluție și, cel puțin la Petrila și la Petroșani au reușit să încheie parteneriate cu autoritățile locale. „Am reușit să găsim în jur de 30 de vârstnici pe care îi ajutăm și, din luna octombrie și Primăria Petrila și cea de la Petroșani au decis să ne fie alături, printr-un parteneriat prin care ajutăm mai mulți bătrâni din aceste comunități”, a spus Alexandru Kelemen, organizația Kandila.
La acești oameni ajung voluntarii, ori o asistentă sau o infirmieră. Fiecare are nevoie de câte ceva și, cel mai mult, are nevoie să vorbească cu cineva. Asta, pentru că rar, ușile lor mai sunt acum deschise de rude. Doamna Eniko ajunge la ei și le face ziua mai bună. „Noi suntem gata să facem orice pentru ei. Au nevoie de sprijin moral. Îi schimbăm, că aparținătorii lor nu sunt aici și mulți sunt plecați din țară. Le fac cumpărăturile, mergem la medic pentru ei, deci chiar fac orice. Ei sunt și demoralizați, pentru că nu mai au pe nimeni aici”, mi-a spus Kusnyarik Eniko, infirmieră.
Cei mai mulți dintre acești bunici rămași singuri au peste 70 de ani și nu se mai pot ajuta singuri. Voluntarii le fac cumpărăturile, le plătesc facturile și le aduc cele necesare. „Specificul activității noastre se adresează persoanelor vârstnice, sau celor cu dizabilități, care nu pot să își satisfacă nevoile zilnice de unii singuri, sau familiilor care au un vârstnic în gospodărie și nu se pricep ce să îi facă. În momentul de față facem un proces de evaluare încă. Avem 27 de vârstnici, dar suntem încă în proces de evaluare, că în baza contractelor cu primăriile, în luna octombrie facem o înscrie a acestor persoane vulnerabile în evidențele noastre”, a mai adăugat Alexandru Kelemen.
Asociația Kandila a apărut din nevoile comunității și pentru că prea mulți bătrâni au fost uitați în orașele Văii Jiului, de copiii lor plecați la muncă în străinătate.
Diana Mitrache