Sursa de apã a fost amenajatã si pusã în valoare, iar preotul de la schit crede cã este o minune Dumnezeiascã.
“E o minune de la Bunul Dumnezeu. Anul acesta Schitul Straja din judetul Hunedoara împlineste 19 ani de când a fost ridicat în locul acesta. Iar apa este adusã la schit de la câtiva  kilometri din munte, prin pãmânt, prin instalatie specialã, prin cãdere, de la niste izvoare captate. Prin urmare, niciodatã pânã acum nu a mai fost izvor de apã chiar în curtea schitului”, spune Dimitrie Ivasco, preotul de la Schitul din Straja.
Tot de o minune sau un semn de la Dumnezeu se leagã si constructia schitului din Straja. Întâmplãri la care nimeni nu le-a gãsit o explicatie stiintificã s-au petrecut în locul în care astãzi se aflã schitul din Straja.
În anul 1996, la Cabana Montana, chiar de Sfintii Constantin si Elena, un turist a aprins luminã într-o încãpere. Becul s-a ars, iar flama de la filament a imprimat pe interiorul becului o cruce. Becul a fost spart de cãtre unul dintre turisti, dar dupã numai douã sãptãmâni fenomenul s-a repetat. Cãlugãrii au spus cã e un semn. Monahii au spus cã a fost un semn trimis de ostasii care au murit în zonã în timpul Primului Rãzboi Mondial. În memoria lor a fost construitã Crucea Eroilor, dupã care a fost ridicat schitul din lemn si, mai apoi, tunelul celor 365 de sfinti.
Monika BACIU