Numărul hunedorenilor infectați cu noul coronavirus care au nevoie de plasmă este în continuă creștere.
Pe rețelele de socializare au fost realizate grupuri specifice, iar rudele sau prietenii  hunedorenilor care sunt infectați și se află în stare gravă din cauza infecției cu noul coronavirus fac apel la cei care s-au vindecat să doneze plasmă. Sunt situații limită în care fiecare minut contează.
Chiar și reprezentanții centrelor de tranfuzii din județ apelează la rețelele de socializare pentru a solicita sprijin. Sprijin pentru viață.
Potrivit celor mai recente informații furnizate de Direcția de Sănătate Publică Hunedoara, un număr de 10 hunedoreni care au fost infectați cu noul coronavirus și-au pierdut viața. Mai mult, potrivit ultimei raportări oficiale, numărul cazurilor noi din județul Hunedoara a crescut galopant. Și numărul focarelor a ajuns la 28.
Cosmin BACIU