Guvernul a adoptat proiectulde hotărâre pentru modificarea Anexelor la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 142/2008 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional Secţiunea a VIII-a – zone cu resurse turistice.

Astfel, în județul Hunedoara comuna Luncoiu îndeplinește criteriile pentru includerea acesteia în planul de amenajare a teritoriului – zone cu resurse turistice.
”Unitatea administrativ teritorială Luncoiu de Jos, judeţul Hunedoara: UAT cu concentrare mare (18,5 puncte), conform metodologiei de calcul”, arată documentul.
Prin actul normativ se stabilește că în unitățile administrativ teritoriale cu resurse turistice care au fost identificate pe baza unor criterii obiective și care sunt enumerate în anexa la lege, turismul este considerat ca activitate economică prioritară, iar investițiile pentru dezvotarea acestei activități vor fi orientate cu precădere spre aceste zone iar proiectele de infrastructură specific turistică, tehnică și de protecția mediului pentru zone cu resurse turistice vor fi promovate cu prioritate prin programele de dezvoltare naționale, regionale și județene. Pentru stabilirea obiectivă a potențialului turistic existent la nivelul fiecărei unități administrativ teritoriale a fost elaborată o metodologie de analiză multicriterială de evaluare care a fost utilizată în mod unitar pe tot parcursul elaborării studiilor de fundamentare a secțiuni a VIII a Planului de amenajarea teritoriului național, fiind stablite patru
categorii de elemente de analiză, respectiv resursele turistice naturale, resursele turistice antropice, infrastructura specific turistică și infrastructura tehnică .
”Posibilităţile de agrement şi de petrecere a timpului liber sunt multe, diversificate, distractive şi, chiar, instructive. Un turist ajuns la Luncoiu de Jos poate face plimbări pe drumuri forestiere sau drumeţii pe poteci ce suie domol coamele dealurilor, poate poposi în casele localnicilor sau atelierele unor meşteri populari din comună, poate practica sporturi extreme sau sporturi motorizate, se poate relaxa pescuind sau ascultând de la localnici legende ale locului şi întâmplări din viaţa băieşilor ce sfredeleau muntele în speranţa găsirii… drobului de aur sau, măcar, a prafului auriu”, arată Centrul de Informare Turistică din Luncoiu deJos.
Monika BACIU