M ascații au descins la 10 adrese în Timișoara și Strehaia, de unde au săltat 3 indivizi care ar fi hoți de catalizatoare. Tot la
domiciliile lor au fost găsite arme, ori substanțe care pot fi droguri. Trei bărbați au fost reținuți, pentru că se pare că acționau în mai multe localități din vestul țării.

Marți dimineață, polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale Deva au pus în executare 10 mandate de percheziție (6 pe raza municipiului Timișoara şi 4 pe raza orașului Strehaia) și 3 mandate de aducere emise pe numele unor bărbaţi bănuiţi de comiterea mai
multor infracţiuni de furt calificat de catalizatoare auto.
„Activităţile investigative au avut ca fi rezultat depistarea și reținerea, pentru 24 de ore, a doi bărbaţi din municipiul Timișoara (în vârstă de 27 şi de 35 de ani) şi a unui tânăr de 29 de ani, din orașul Strehaia. La locuinţele acestora au fost identificare şi ridicate pentru cercetări atât mijloace materiale de probă privind comiterea infracţiunilor de furt calificat, cât şi un plic ce conţinea o substanţă vegetală uscată de culoare verde-olive, susceptibilă a face parte din categoria substanțelor interzise şi o armă neletală supusă autorizării (pistol),
pentru care cel care o deţinea nu avea documente legale”, a spus Bogran Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Cei trei sunt bănuiţi că ar fi sustras mai multe de catalizatoare de la autoturisme parcate pe raza municipiului Deva, în perioada mai-octombrie 2022. Prejudiciul total este de peste 10.000 lei.
Totodată, în urma investigațiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cei în cauză ar fi comis infracţiuni asemănătoare şi în alte localităţi din partea de sud-vest a României.
La acțiunea de marți, poliţiştii Biroului Investigații Criminale
Deva au beneficiat de
sprijinul poliţiştilor Birourilor de Operaţiuni Speciale Hunedoara și Timiș şi a luptătorilor Serviciilor
pentru Acţiuni Speciale Timiș și Mehedinți.
Cei trei bărbaţi au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând să fie prezentaţi magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea luării măsurilor preventive.
Cercetările vizează comiterea infracţiunii de furt calificat, dar au fost extinse şi aspectul comiterii infracţiunilor de deţinere de droguri de risc fără drept şi nerespectarea
regimului armelor şi muniţiilor.
Diana Mitrache