D istrug apele și ecosistemul, nu țin cont de legi și, ca atare au fost amendați. Vorbim despre pescari, chiar dacă pare incredibil și despre cei care taie pădurile. Toți au fost în vizorul jandarmilor și ai Gărzii de Mediu Hunedoara, care au și aplicat sancțiuni.

Amenzile au fost date acestor oameni pentru că apele trebuie protejate. Pescarii și țapinarii, însă, intră în categoria celor care crează probleme ecosistemului, iar asta au descoperit și inspectorii de specialitate.
„Începând de la biodiversitate, și aici ne referim la zonele de pescuit, unde am avut controale împreună cu Jandarmeria română. Am sancționat pescari și am ridicat permise în vederea suspendării. Pe linia celor care au tăieri de lemn, în anumite parchete licitate, pot spune că jumătate dintre ei nu se organizează așa încât trecerea prin firul apei să protejeze viețuitoarele din apă. Și atunci au fost sancționați”, a spus Dorel Bretean, șeful Găzii de Mediu Hunedoara.
Deși este interzis, cei care taie pădurile, trag lemnul prin cursurile apelor și distrug astfel tot ceea ce înseamnă vietăți. De multe ori, pentru că a fost și secetă, apele seacă și fauna moare, iar asta au sesizat și cei de la Garda de Mediu din Hunedoara. În timp ce pescarii au fost surprinși în perioadele de prohibiție.
Diana Mitrache