Î n aprilie ar fi împlinit 74 de ani. Cel poreclit „Năsosul” sau „Fundașul de oțel” a încetat din viață pe 4 ianuarie a.c, după o grea suferință.

A fost unul dintre artizanii echipei, un luptător fără menajamente, care a cunoscut trei promovări cu Minerul Lupeni în Divizia „B”, în 1975 – 1976,1979 – 1980 și 1982 – 1983.
La ultima promovare, acum 40 de ani, Ghiță Burdangiu avea 34 de ani. Fostul său coleg de echipă de atunci, Dan Voicu își amintește: „Am promovat la mare luptă cu Explorări Deva” și Dacia Orăștie. Echipa era antrenată de Petre Libardi, aveam o echipă bună, cu Lixandru, Tereche, I. Popa, P. Popa, Chițac, George Mușat, Nichimiș, Colceag, Bebe Dina, Henzel. Îmi aduc aminte că după promovarea în „B”, am preluat banderola de căpitan de echipă de la Ghiță Burdangiu, care s-a transferat la Minerul Vulcan, unde a mai jucat două sezoane. Era un om care răspândea în jurul său numai veselie, mereu pus pe glume. În plus, un fundaș tenace, dârz, mereu gata de orice sacrificiu” a spus Dan Voicu.
Iată, din păcate, un început de an trist pentru sportul Văii Jiului, prin dispariția celui care a fost Ghiță Burdangiu. Dumnezeu să-l odihnească!

GENU TUTU