U niversitatea de la Petroșani deține trei blocuri în zona Câmpu lui Neag.

Acestea aveau ca scop tabere de recreație pentru românii de pretutindeni. În acest moment reprezentanții instituției de învățământ superior de la Petroșani fac demersuri pentru
întabularea acestor clădiri iar după aceea vor trece la evaluarea lor pentru a putea accesa fonduri europene pentru reabilitarea și dotarea cu tot ceea ce este nevoie.
”Avem trei blocuri la Câmpu lui Neag, pe care nu plătim impozit. Un bloc este finalizat iar celelalte două încă nu sunt finalizate. Ele au avut ca destinație
tabere pentru românii de pretutindeni. Aceste tabere au existat printr-o hotărâre de Guvern care a fost anulată. Între
timp noi am făcut demersurile în așa fel încât să le avem în folosință printr-o hotărâre de Guvern din această primăvară, acum ne aflăm în faza de întabulare a acestor clădiri după care vom putea începe lucrările de reparații și amenajări la aceste blocuri. Toate aceste lucruri încercăm să le facem cu fonduri europene. Nu știm la momentul de față care ar fi costurile acestor investiții pentru că în acest moment trebuie să facem o evaluare a ceea ce există acolo. Noi ne-am dori ca acele blocuri să le folosim nu doar pentru tabere de vară și de iarnă, ci și la alte activități cum ar fi conferințe, congrese și alte activități culturale în zonă”, a declarat prof Univ Dr Ing Radu Sorin Mihai rectorul Universității din Petroșani.
După procesul de reabilitare aceste blocuri vor deserve studenții care vor să se recreeze,atât vara cât și iarna, vor exista săli de conferință se vor ține congrese și alte activități culturale.
Monika BACIU