Mai multi beneficiari ai tichetelor pentru frecventarea cursurilor învãtãmântului prescolar. Guvernul a extins categoria copiilor înscrisi în învãtãmântul prescolar care sã poatã beneficia de Programul ”Fiecare Copil în Grãdinitã”.

Executivul a modificat, printr-o Ordonantã de Urgentã, Legea 248/2015 privind stimularea participãrii în învãtãmântul prescolar a copiilor provenind din familii defavorizate, în sensul eliminãrii vârstei minime de la care se poate acorda acest drept (3 ani), precum si a vârstei maxime pânã la care se poate acorda (6 ani). Astfel, de tichetul social destinat sã încurajeze copiii din familiile defavorizate sã urmeze grãdinita vor beneficia si copii sub vârsta de 3 ani, dacã urmeazã cursurile învãtãmântului prescolar, precum si copiii care depãsesc vârsta de 6 ani si care continuã sã meargã la grãdinitã ca urmare a recomandãrilor specialistilor (copii cu dizabilitãti si/sau cu dificultãti de învãtare).

“Beneficiazã de acest drept copii ce provin din familii al cãror venit lunar pe membru de familie este de pânã la 2 X Venitul Minim Garantat pentru o singurã persoanã (venituri de pânã la 284 lei, în cursul anului 2016). Prin eliminarea acestor limite de vârstã se estimeazã cã vor putea beneficia de tichetul social acordat prin Programul ”Fiecare Copil în Grãdinitã” încã 29.000 de copii ce provin din familii defavorizate. Pentru copiii înscrisi în învãtãmântul prescolar în anul 2015-2016, termenul de depunere a cererilor  de solicitare a acestui stimulent este de maximum 30 de zile lucrãtoare de la intrarea în vigoare a Ordonantei de Urgentã adoptate astãzi. Pânã în prezent, au fost înregistrate circa 60.000 de cereri de acordare a acestui tichet social, sub numãrul estimat initial de 111.400 copii”, se aratã în informarea Guvernului

Legea privind încurajarea copiilor sã urmeze învãtãmântul prescolar promoveazã prezenta la grãdinitã a copiilor, prin acordarea unui stimulent financiar sub forma unui tichet social de 50 de lei lunar. Stimulentul se acordã familiilor cu mai putin de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie (2 x Venitul Minim Garantat pentru o persoanã singurã). Tichetele sociale acordate în baza Legii privind încurajarea copiilor sã urmeze învãtãmântul prescolar – ”Fiecare Copil în Grãdinitã”- vor putea fi utilizate numai pentru achizitionarea de produse alimentare, de igienã, de îmbrãcãminte si/sau rechizite. Acordarea tichetelor sociale este strict conditionatã de prezenta regulatã a copiilor la grãdinitã. Normele de aplicare precizeazã cã totalul absentelor motivate permise se calculeazã pe baza unui algoritm în care învoirile personale (maxim trei) si scutirile medicale nu pot depãsi 50% din numãrul total de zile de grãdinitã din luna respectivã. Pentru 2016, pentru finantarea Programului ”Fiecare Copil în Grãdinitã” a fost alocatã suma de 55,5 milioane de lei, asiguratã de la bugetul de stat.

Monika BACIU