Fără școală, fără lapte și corn, salvarea vine de la centrele de zi

Anul acesta nici nu a fost vorba despre programul „laptele și cornul”, iar faptul că școala se desfășoară on-line este cea mai mare problemă a comunităților sărace.
Copiii  vin în continuare la centrele de zi, acolo fiind locul în care găsesc o masă caldă și unde sunt ajutați să recupereze la școală.
La Caritas vin zilnic zeci de copii din cartierele Bosnea sau Sașa, locuri în care micuții poate nici nu au curent în case. Centrele de zi încă nu au fost închise și au rămas pentru copii ca un colac de salvare. În fiecare zi, o mașină de la centru pleacă spre cartierele lor și îi aduc la Maria Stein, un loc care, de multe ori, e mai mult decât acasă.
„Viața noastră s-a schimbat în general, în ultimele luni și e clar că și programele noastre s-au schimbat. Copiii din centrele de zi vin în continuare, că nu sunt încă interdicții, dar oprirea școlii ne îngreunează și nouă activitatea. Dar suntem un fel de bandaj pentru acești copii, mai ales că  mulți vin din cartiere mărginașe și aici vin să recuopereze puțin din ceea ce  ar fi făcut la școală”, a spus Alexandru Kelemen, director Caritas România.
Cartias a ajutat sute de familii și încearcă astfel, în zilele de pendemie, când toată suflarea se izolează, să le ofere acestor copii sărmani un sprijin. Este singurul ce vine din partea comunității și, oricine dorește le poate fi alături, acum când nici acțiunile gen Un milion de stele nu au avut rezultatul scontat, tocmai din cauză că s-a desfășurat on-line.
Diana Mitrache