Pare incredibil, dar, la Aninoasa, în orașul cândva în pragul falimentului, oamenii au încropit un loc de joacă pe un deal, în pantă. Aproape că nu îți vine să crezi că acolo s-ar putea juca cei mici, dar noi l-am găsit chiar pe cel care l-a montat. Pentru că Primăria nu a avut bani, iar donația a venit de la un politician binevoitor.

Pe principiul, nu dă primăria, dar s-a găsit un binevoitor de la partid, leagănul, un balansoar și o băncuță, toate albastre, stau gata să cadă, pe un deal în zona blocurilor de la intrarea în oraș, pe strada principală. Nu par a avea stabilitate și, chiar dacă ele sunt bine înfipte, cei care ar ajunge acolo ar avea mari dificultăți să se dea pe ele. Ca să nu mai zic că până acolo, orice copil ar fi nevoit să traverseze strada principală, iar mai apoi să urce un zid de beton, ori să aleagă calea pe la ghena de gunoi.
Am întrebat oamenii de la blocurile din zonă cui îi folosește acel spațiu de joacă.
„ Copiilor le folosește acel loc de joacă. Cum ajung acolo? Pe la containere ar trebui să treacă un copil. Sunt mulți ani de când localnicii l-au făcut. Foarte puțini copii mai sunt acum și de aceea pare acel loc așa. Atunci erau mulți copii, dar acum nu mai sunt. Sunt mari, adulți acum. A fost desființat un parc de joacă de prin Iscroni, iar noi le-am pus acolo, ca să se joace și copiii de aici”, a spus o doamnă din zonă.
Întâmplarea pare desprinsă din aceeași poveste cu politicieni neputincioși, într-o vreme în care Aninoasa tocmai se împrumuta prin bănci ca să redreseze orașul. Ulterior totul a dus la un inevitabil faliment. Dar noi l-am găsit chiar pe cel care a montat acest spațiu de joacă. „Acum câțiva ani, ajutând PNL-ul, am avut un consilier și noi i-am zis să facă și el ceva pentru copiii de aici. Să facă ceva, orice. Dar a zis că nu îmi poate da nimic, doar că tocmai dezafectau un parc de joacă din Iscroni și mi le-a dat mie. Am pus și noi mână de la mână, le-am betonat. E mai dificil să ajungi la acel loc. Noi stăteam mereu cu ei, dar acum nu prea mai sunt copii. Păcat! Ar putea să ni-l amenajeze, dar dacă nu face primăria nimic, facem noi. E orașul nostru, nu al unui partid”, a spus omul care cândva a încropit un spațiu de joacă peste drum, pe deal.
Așa că, pe principiul “Fă-ți Rai din ce mai ai”!, oamenii de aici au făcut cândva un parc de
joacă pe un deal. Acum, locul pare unul părăsit, năpădit de iarbă și e greu de crezut că cineva s-ar duce acolo să se mai dea în leagăn.
Diana Mitrache