E xtinderea domeniului schiabil Straja este una din obiectivele incluse în strategia de dezvoltare a Văii Jiului. Municipiul Lupeni reprezintă punctul de plecare pentru orice
turist care vrea să ajungă pe vârful Straja sau pe pârtiile de schi din Straja (accesul este facilitat de mijloacele de transport pe cablu).

”Extinderea domeniului schiabil va reprezenta, de asemenea, o direcție majoră de realizare a obiectivului specific. Aceasta va include creșterea numărului de pârtii și de kilometri de părtie existente în zonele Straja, Petroșani Parâng și Pasul Vâlcan și realizarea de noi pârtii pe versanții Masivului Șureanu de pe raza UAT Petrila. De asemenea, se va avea în vedere conectarea zonelor schiabile din Straja și Pasul Vâlcan. În același timp, vor fi luate măsuri pentru creșterea duratei sezonului de schi prin dezvoltarea infrastructurii pentru pentru producerea zăpezii artificiale”, arată documentul.
Frumusețea și varietatea cadrului natural, precum și bogăția elementelor cu caracter cultural (artistic, arhitectural, etnografic și istoric) și existența Stațiunii Turistice Straja, conferă Municipiului Lupeni un potențial ridicat de dezvoltare a serviciilor turistice și de agrement.
”Stațiunea turistică Straja este situată la cca. 9 km de trupul principal al Municipiului, pe drum auto, la o altitudine cuprins, între 1350 m şi 1580 m, într-un cadru natural pitoresc, pe versantul nordic al Munților Vălcan, dominat de Vârful Straja(1868m), care împreună cu versantul sudic al Munților Retezat, străjuiesc Valea Jiului de Vest şi în detaliu localitățile Lupeni, Paroşeni şi Vulcan”, arată strategia de dezvoltare a municipiului Lupeni.
Monika BACIU