Muzeul Civilizației Dacice și Romane, în colaborare cu Institutul Polonez din București și cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în data de 30 septembrie 2022, orele 11.00, vernisajul expoziției în aer liber A 40-A ANIVERSARE A REVOLUȚIEI
„SOLIDARITATEA”.

Acest eveniment expozițional dorește a înfățișa publicului vizitator povestea înființării
sindicatului „Solidaritatea” (Solidarność), care a dat naștere unei mișcări sociale conduse de Lech Walesa, precum și a influenței
acesteia asupra destinului Europei Centrale și de Est, aceasta declanșând propriu-zis avalanșa care a determinat căderea
comunismului în bl%ocul estic, inclusiv în România.
Sindicatul „Solidaritatea” a avut nu numai un rol social, ci și unul politic care a marcat ample schimbări în conștiința politică a țărilor estice dar și în mentalul colectiv și individual.
Acesta, prin metode pașnice, a condus revoluția din 1980 din Polonia, care a determinat 9 ani mai târziu, căderea
comunismului în această țară. Sloganul „nu există libertate fără solidaritate”
a devenit mesajul acestei revoluții pașnice, rămânând întipărit în mentalul colectiv polonez.
Istoricul Jerzy Holzer spunea că „Solidaritatea” a apărut în Polonia şi nu putea să apară în nicio altă ţară a blocului comunist. Numai Polonia era locul crizelor în masă,
renovatoare ale sistemului, repetate în patru rânduri, deşi limitate în obiectivele lor, în 1956, 1968, 1970 şi 1976“, acesta considerând că mişcarea muncitorească a fost mai degrabă „un protest moral împotriva minciunii ideologiei
comuniste“.
Dintr-o mișcare sindicală, „Solidaritatea” a devenit mai mult decât o acţiune muncitorească, a devenit o mişcare socială susţinută de femei, bătrâni, studenţi, intelectuali şi ţărani, un simbol al speranţei şi al luptei anticomuniste şi antisovietice. Cu toate că a fost înfrântă pentru scurt timp prin represalii violente, mișcarea a continuat în mod clandestin apoi, o dată cu alegerile din 4 iunie 1989, a demonstrat înfrângerea totală a comuniştilor. Victoria de la prezidenţiale a determinat şi schimbări de guvern. Pe 24 august 1989, Seimul l-a desemnat premier pe Tadeusz Mazowiecki, membru al Solidarităţii, întâiul lider de guvern necomunist din Europa de Est din ultimii 40 de ani.
Expoziția se dorește un omagiu adus tuturor celor implicați în această mișcare care a condus în cele din urmă la căderea cortinei de fier în Estul Europei și eliberarea popoarelor estice de dictatura comunistă.
Aceasta poate fi vizitată în spatele clădirii Magna Curia, în perioada 30 septembrie – 30 octombrie 2022.
Compartimentul de Cercetare și Documentare în Studii Culturale