Excedentul bugetar al CJ Hunedoara a fost
repartizat la capitolul Cultură. Este vorba de suma de 1.833,20 mii lei. Banii au fost redirecționați către proiectul de ”Conservare, restaurare la Amfiteatrul din cadrul Sitului Arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa”.

Valoarea totală a proiectului este de peste 22 milioane de lei. Proiectul ar trebui finalizat până la sfârșitul acestui an.
Proiectul „Conservare, restaurare la Amfiteatrul din cadrul sitului Arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa” este finanţat din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5 „Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi
valorificarea durabilă a
patrimoniului cultural”.
În cadrul proiectului se propune amenajarea zonei amfiteatrului cuprinsă între intrarea nr. 7 şi intrarea nr. 12, prin reconstruirea volumetrică
a Podiumului, a Maenianum primum şi a Tribunei,
precum şi amenajarea intrărilor 8, 9, 10 şi 11.
Vestigiile Coloniei Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa fac parte din
patrimoniul cultural naţional de excepţie. Monumentul se află în Ţara Haţegului, în comuna Sarmizegetusa, şi este clasat în Lista monumentelor Istorice.
Monika BACIU