7 300 de elevi din 180 de școli din țară vor lua parte, în perioada 4 aprilie – 30 mai, la testarea PISA.

Testarea va fi computerizată, potrivit unui anunț publicat în Revista de Pedagogie de coordonatoarea testării, Unitatea de Cercetare în Educaţie (fostul Institut de Ştiinţe ale Educaţiei, desființat de ministrul Monica Anisie în 2020), care face parte acum din Centrul Național pentru Politici și Evaluare în Educație – CNPEE.
Elevii de 15 ani sunt cei cărora li se adresează testarea.
„În perioada 4 aprilie – 30 mai se va desfăşura faza principală a acestei cercetări, care implică evaluarea unui eşantion reprezentativ alcătuit din 7.350 de elevi din 180 de şcoli, dintre care 1.050 de elevi care învaţă în limba maghiară”, potrivit sursei citate.
Iniţiată în anul 2000, evaluarea PISA s-a desfăşurat din trei în trei ani, fiecare ciclu de evaluare având un domeniu principal (lectură, matematică sau ştiinţe) şi un domeniu de testare nou (de exemplu, competenţele globale, gândirea creativă, domeniul inovativ etc.) Evaluarea PISA pune accent pe competenţele necesare pentru viaţa personală, socială sau pentru integrarea pe piaţa muncii – cu alte cuvinte accentul nu cade neapărat pe ceea ce ştiu elevii, ci pe aplicarea cunoştinţelor în situaţii concrete de viaţă. Evaluarea PISA nu este comprehensivă, adică nu testează toate rezultatele învăţării, toate achiziţiile elevilor în preajma finalizării învăţământului obligatoriu, ci vizează un set de competenţe definite în cadrul de referinţă, la nivel internaţional, pentru fiecare domeniu de testare. Administrarea evaluării PISA se realizează sub coordonarea unui consorţiu internaţional, pregătirea şi adaptarea la nivelul fiecărei ţări participante a instrumentelor de
evaluare fiind realizată de un centru naţional, desemnat de Ministerul Educaţiei. România este una din cele peste 80 de ţări care iau parte la
evaluarea PISA. În România, începând cu PISA 2018, coordonarea a fost realizată de Unitatea de Cercetare în Educaţiei (în trecut, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei) din cadrul Centrului Naţional de Politici în Educaţie, ciclurile anterioare fiind coordonate de fostul Centru Naţional de Evaluare şi Examinare.
Monika BACIU