O familie care a ocupat abuziv o garsonierã din blocul de locuinte sociale din cartierul petrosenean Colonie a fost evacuatã (ieri) de cãtre reprezentantii primãriei, cu ajutorul reprezentantilor Politiei Locale.

Degeaba au încercat membrii familiei respective sã justifice intrarea în locuinta rãmasã liberã, în urmã cu ceva timp, pentru cã yala a fost spartã iar garsoniera a fost repartizatã unei alte familii. Eliberarea spatiului a devenit posibilã abia dupã mai multe parlamentãri si, bineînteles, un mic scandal. “Concubinul meu, care este plecat la muncã în strãinãtate, a intrat în locuinta aceasta prin cedare de contract. Cel putin asa stiu eu. Am luat garsoniera cu datorii la apã, la curent, la chirie, dar nu cred cã trebuia sã fiu scoasã afarã”, a spus Romina Sonia Bogdan. “Fratele meu, din câte stiu eu, a intrat legal în aceastã garsonierã. Acum este plecat la muncã în Germania si în casã a lãsat-o pe concubina sa. Nu este normal sã scoti afarã o femeie gravidã, în 4 luni de zile, în prag de iarnã. Acuma nu avem ce face asa cã o sã ne înghesuim cu totii în locuinta în care stau eu si familia mea”, a declarat Diana Sardi, sora lui Adrian Sardi.

Dupã cum au precizat reprezentantii primãriei din Petrosani respectiva garsonierã a fost ocupatã abuziv. Respectiv fãrã vreo cerere depusã în prealabil la primãrie, fãrã a îndeplini conditiile necesare pentru repartizarea unei locuinte sociale, în concluzie, ilegal. “Eliberarea garsonierei respective a fost efectuatã în baza unei hotãrâri de consiliu local care stipuleazã faptul cã a fost aprobatã evacuarea domnului Sardi Adrian din locuinta situatã în strada Tudor Vladimirescu, locuintã ocupatã abuziv. Prin urmare, ieri am pus în aplicare aceastã hotãrâre, iar garsoniera a fost repartizatã unei alte familii care “locuia” în uscãtoria respectivului bloc si care îndeplineste toate conditiile solicitate pentru repartizarea unei locuinte din fondul social”, a precizat Lucian Dragomir, director Serviciul Public Local Administrarea Domeniului Public si Privat din cadrul primãriei municipiului Petrosani.

Dupã cum au mai precizat reprezentantii primãriei, în cursul acestei sãptãmâni, o altã familie din acelasi bloc urmeazã a fi, si ea, scoasã dintr-o altã garsonierã ocupatã în mod abuziv.

Mircea Nistor