E uroparlamentarul Guido Reil, membru al partidului AfD din Germania, s-a aflat pe parcursul mai multor zile în județul Hunedoara la invitația doamnei deputat Natalia Intotero, președintele Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților.

“Obiectivul principal al vizitei este cunoașterea culturii și istoriei românești. Programul a inclus vizite la obiective istorice importante din județul Hunedoara. Dar vizita a fost și de natură socio-economică, având în vedere că atât județul Hunedoara cât și regiunea Ruhr au trecut printr-o perioadă de tranziție de la închiderea industriei siderurgice și a minelor”, declară Natalia Intotero, președintele Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților.
Europarlamentarul Guido Reil
a discutat și cu președintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Laurențiu Nistor, despre oportunitățile de dezvoltare din județul Hunedoara, precum și despre proiectele finanțate prin programe ale Uniunii Europene.
“Am dorit această întrevedere pentru a-i prezenta europarlamentarului german realitățile cu care se confruntă județul Hunedoara, dar și proiectele pe care le derulăm în baza strategiei de dezvoltare. Am vorbit despre atragerea de fonduri europene nerambursabile, despre eforturile și reușitele noastre a atrage finanțări de aproape 1 miliard de euro pentru tot ce înseamnă proiecte de dezvoltare, de la sănătate, infrastuctură, rețele de alimentare cu apă, până la patrimoniu cultural.
Pentru a cunoaște cu adevărat România, cei care vorbesc despre țara noastră, trebuie să o și viziteze. Să descopere singuri care sunt problemele cu care ne confruntăm, dar și potențialul pe care îl avem.
Am discutat cu interlocutorul meu și despre nevoia ca Uniunea Europeană să sprijine și să aloce fonduri pentru dezvoltare locală în continuare”, a spus Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara.