Echipament de înaltă performanță pentru depistarea substanțelor periculoase, la INCD INSEMEX

Un nou echipament va ajunge la INCD INSEMEX, acesta fiind achiziționat in cadrul proiectului din Programul Nucleu: “Dezvoltarea metodelor de analiză în laborator pentru caracterizarea substanțelor periculoase implicate în evenimente de tip incendiu / explozie în vederea creșterii capacității de expertizare tehnică”. Astfel, INCD INSEMEX cumpără un analizor carbon organic. 173.000 de lei este suma alocată. ”Prin acest proiect se doreşte creşterea nivelului de performanţă pentru metodele de analiză utilizate în laboratoarele de cercetare ale INCD INSEMEX Petroşani pentru caracterizarea substanțelor periculoase implicate în evenimente de tip incendiu / explozie în vederea consolidării capacității instituționale de cercetare a evenimentelor generate de incendii, explozii, atât pentru mediul industrial cât și civil”, arată documentul.
Echipamentul va ajunge la Laboratorul de Analize Fizico-Chimice, care dispune de un potenţial tehnic şi ştiinţific optim pentru a asigura obţinerea unor rezultate valide aparate şi echipamente de înaltă performanţă, reactivi de calitate, metode de asigurare a calităţii rezultatelor, personal calificat. Activităţile laboratorului se desfăşoară în baza contractelor directe cu agenţii economici și a parteneriatelor de cercetare în cadrul proiectelor naţionale şi internaţionale.
Monika BACIU