Nu au reusit la Uricani, dar proiectul va fi viabil la Aninoasa. Cel putin asta spune primarul orasului Nicolae Dunca, care dupã ce va accesa un proiect de câteva milioane de euro, vede orasul Aninoasa prosper. Asa  s-a vorbit si la Uricani, doar cã acolo Dãnut Buhãescu a spus cã totul a fost doar un plan spus în campania electoralã si care nu s-a materializat din vina partenerilor de afaceri.

La Aninoasa, însã, primarul are încredere cã va reconstrui de la zero totul si va aduce chiar o unitate de asistentã medicalã, ori va crea un azil de bãtrâni, dar si câteva fabrici.  „Totul face parte dintr-un proiect de aproximativ 14 milioane de euro, prin care vom construi de la zero o scoalã profesionalã cu  douã clase de liceu, o grãdinitã, un azil de bãtrâni cu 48 de locuri si o unitate de primire urgente dotatã cu absolut tot ce trebuie, inclusiv cu ambulantã”, a spus Nicolae Dunca, edilul orasului Aninoasa. Potrivit informatiilor prezentate de reprezentantii Asociatiei de consultantã si afaceri Euroclass Training din Bucuresti, care se ocupã de implementarea acestui proiect revolutionar în 8 regiuni ale României, proiectul include realizarea unor servicii economice si sociale destinate creãrii locurilor de muncã, dar si solutionãrii noilor provocãri legate de sistemul de educatie si asistentã socialã pentru vârstnici, totul cu bani ce provin de la Comisia de la Bruxelles.

În cadrul investitiilor ar urma sã fie construite fabrici de productie, repectiv o fabricã de pâine si produse de panificatie, o fabricã de prelucrare a cãrnii (inclusiv cu abator pentru sacrificarea animalelor), o fabricã de colectare, depozitare si prelucrare a laptelui si o fabricã de colectare, depozitare si procesare a fructelor de pãdure). În componenta sa socialã, proiectul include construirea si dotarea la standarde europene a unui azil pentru bãtrâni, dar si a unei grãdinite, a unui liceu si a unei unitãti mobile de primiri urgente (UPU).

1-1

Cum a esuat la Uricani?

Despre acelasi proiect, însã, Dãnut Buhãescu declara recent cã, la Uricani, totul a fost un fiasco. „Ne-am dat acordul de principiu pentru relizarea unui obiectiv integrat cu 4 obiective sociale si 4 economice. Este vorba despre un liceu, scoalã profesionalã, 4 clase cu 4 meserii, care se adreseazã câte unei fabrici. Urmau sã fie construite 4 fabrici, pentru care am si gãsit locatiile, douã în zona fostei preparatii, douã la fosta mina Valea de Brazi. De asemeni, o gradinita, un azil de batrani si o unitate de primiri urgentã. Tot ce a depins de noi, am fãcut. Am adoptat o hotãrâre de consiliu prin care am agreat parteneriatul. Le-am oferit terenuri, dar nu au mai sosit. Sã îl întrebati si pe primarul din Aninoasa, cã si la ei s-a dus! Nu stiu dacã au fost doar vrãjeli si nu am cum sã afirm asa ceva, cã poate vin pânã la urmã”, a afirmat acum Dãnut Buhãescu, primarul orasului Uricani.

Cum e proiectul gândit?

Proiectul spune cã în cele 4 fabrici de productie, care colecteazã materia primã din exploatarea resurselor locale (carne, lapte, fructe de pãdure etc.) vor lucra oameni din comunitatea localã a Vãii  Jiului, care vor beneficia nu doar de salarii atractive care sã le asigure un nivel de trai decent, dar si posibilitatea de a-si trimite copiii la grãdinita si, mai apoi, la liceul privat. Mai mult, elevii din toatã Valea Jiului care vor urma cursurile acestei scoli, vor avea parte de burse de studiu (de 500 lei lunar) si de acoperirea tuturor cheltuielilor educationale (îmbrãcãminte, transport, rechizite, manuale etc.), se vor califica în meserii specifice activitãtilor productive  sus-mentionate si vor avea asigurat un loc de muncã în cele 4 întreprinderi ale concernului.

Diana Mitrache