La initiativa laudabila a jandarmilor hunedoreni, in premiera drapelul Romaniei este, la propriu, la inaltime. O misiune dificila, dusa la bun sfarsit de cei acre nu odata ne-au invatat ce inseamna patriotismul, adica de jandarmi. Jandarmii montani din cadrul Postului Parang au fost din nou pe munte. Ne-am obisnuit sa-i gasim acolo unde sunt vieti de salvat, in cadrul misiunilor dificile, desfasurate la inaltime. Tot pe munte s-au aflat si de aceasta data, insa acum ridicat drapelul national pe cea mai inalta culme din judetul Hunedoara. Este vorba despre varful Parangul Mare (2519 m), iar in demersul lor, jandarmii au fost sprijiniti direct si de un reprezentat al Formatiunii Salvamont Petrosani. Au avut ambitia ca, de Ziua Nationala, drapelul tricolor sa fluture la inaltime. Traseul strabatut de cei trei jandarmi montani si de un salvamontist s-a desfasurat pe o vreme deloc prietenoasa, cu viscolul, ceata si temperatura cu mult sub 0° C. In plus, efectul de frig a fost amplificat de vantul care sufla cu putere, dar nimic nu i-a oprit din drumul lor. „In data de 30 noiembrie, in jurul orei 08.00, jandarmii montani si salvamontistul au pornit din statiunea Parang catre varful Parangul Mare, purtand cu ei drapelul national. Dupa patru ore, au atins cota 2519 si au fixat hampa drapelului de borna care marcheaza varful montan. Traseul de intoarcere a fost la fel de dificil”, povesteste Nicolae Raducu, purtatorul de cuvant al IJJ Hunedoara. Astfel, in data de 1 Decembrie, Drapelul National al Romaniei, ridicat de trei jandarmii motani si un salvamontist din Parang, flutura la cea mai mare inaltime de pe teritoriul tarii. Chiar daca varful Paranul Mare nu este cel mai inalt din  tara, reprezinta punctul cel mai inalt unde a fost arborat de 1 Decembrie drapelul national.

Carmen Cosman