J udețul Hunedoara începe noul an școlar cu doar două unități de învățământ neavizate. Una se află în Valea Jiului și, așa cum spun inspectorii de sănătate publică, nu are circuite bune, în timp ce în cel de al doilea caz, școala e năpădită de mucegai, fără toalete și nici apă potabilă nu există.

Vorbim de tablete și lume digitală, dar în județul Hunedoara încă mai sunt școli într-o stare precară și care, fie din lipsa condițiilor, fie din așezarea la parterul unui bloc, nu pot primi avizele de la DSP.
O astfel de grădiniță este la Aninoasa, iar aici copiii vin la grădiniță la parterul unui bloc.
„Cele două unități neautorizate sunt Grădinița cu program normal Colonie, care aparține de Școala Gimnazială Sfânta Varvara din Aninoasa, care nu are circuite funcționale și, pe lângă aceasta, funcționează la parterul unui bloc, lucru absolut ilegal”, a spus Delia Bâda, purtător de cuvânt al DSP Hunedoara.
Și mai grav este la o școală unde nu e apă potabilă, pereții sunt îmbibați de mucegai și inspectorii sanitari nu pot da autorizația de funcționare.
„Este Școala primară de la Lunca Cernii de Sus. Care nu are sursă proprie de apă potabilă, ceea ce nu este deloc
permis, instalații sanitare nefuncționale și nici grupuri sanitare pentru personal, are mucegai, iar pereții sunt infiltrați,
iluminat deficitar și, deci, în astfel de condiții, nu poate funcționa o școală”, a mai adăugat oficialul de la DSP Hunedoara.
DSP Hunedoara monitorizează atent fiecare unitate de învățământ din județ și avizează doar acele unități care pot funcționa ca școli și grădinițe, conform legii.
Diana Mitrache